UPDATE Senat: Propunerea legislativă privind salarizarea bugetarilor, adoptată

UPDATE Senat: Propunerea legislativă privind salarizarea bugetarilor, adoptată

Propunerea legislativă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu amendamente, în ședința de marți a plenului Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

În favoarea propunerii legislative inițiate de 205 parlamentari PSD și ALDE au votat 85 de senatori, 12 s-au abținut și 10 au fost împotrivă.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, în plen, că legea salarizării are ca obiectiv corectarea disfuncționalităților din sistem, prin aplicarea principiului "la muncă egală, salarii egale".

Plenul și-a însușit raportul întocmit de Comisia de muncă a Senatului care a amendat propunerea legislativă, fiind adoptate aproape jumătate din amendamentele depuse.

La dezbaterile pe marginea actului normativ, care au debutat luni în plenul Senatului, legea salarizării a fost susținută de PSD, ALDE și UDMR și contestată de senatorii PNL, PMP și USR, ei pledând pentru o consultare largă a factorilor interesați.

Printre amendamentele adoptate se numără majorarea cu 25% a indemnizațiilor aleșilor locali care implementează proiecte din fonduri europene; rectificarea schemei de salarizare a funcționarilor publici din cadrul ANAF, noua grilă fiind similară celei a funcționarilor din administrația centrală; stabilirea unui ajutor de deces egal cu 12 solde/salarii de funcție acordat pentru militari și polițiști și acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat.

De asemenea, a fost majorat cu o unitate coeficientul folosit pentru calculul indemnizației primarilor și viceprimarilor de orașe, astfel că aceștia vor primi lunar între 7.250 și 13.050 de lei brut, în funcție de numărul de locuitori ai unității teritoriale administrate, a stabilit joi Comisia de muncă a Senatului.

Doar coeficientul folosit la calculul indemnizației brute a primarului general al Capitalei a rămas neschimbat de 9,7, pentru că dacă ar fi fost majorat la 10,7 edilul șef ar fi avut o indemnizație similară vicepremierului.

Comisia de muncă a mai stabilit că "funcționarii publici din serviciile deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Muncii și Justiției Sociale și Ministerului Mediului beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 15% din salariul de bază".

Un alt spor de 10% din salariul de bază a fost acordat personalului de specialitate implicat în finalizarea procesului legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, aparatului de lucru al Parlamentului și Președinției, Consiliului Legislativ.

De asemenea, personalul ANI care are acces la documente și informații clasificate beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază.

Și salariile directorului administrativ și ale secretarului-șef din universități au fost majorate, astfel că directorul general administrativ al universității va avea în 2022 un salariu egal cu cel al unui decan, ocupând a treia poziție în grilă după rector și prorector. În forma inițială a propunerii legislative, directorul general administrativ al universității ocupa a șasea poziție în grilă.

De asemenea, actul normativ prevede că salarizarea președintelui Senatului Universității se va face la nivel de rector, iar secretarul șef al universității va avea un salariu egal cu al prodecanului.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional în acest caz.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”