UPDATE Salariile de bază ale bugetarilor rămân în 2021 la nivelul din decembrie 2020; studenţii beneficiază de 50% reducere la tren
Salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/indemnizaţiile de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, precum şi indemnizaţiile aferente funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor asimilate acestora, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, vor fi menţinute la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2021 şi proiecţia acesteia pe anii 2022-2024, care însoţeşte proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021.
De asemenea, va fi menţinut în anul 2021 cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Alte măsuri prevăzute în anul 2021 vizează: menţinerea cuantumului indemnizaţiei de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2020; neacordarea de premii şi a indemnizaţiei de vacanţă prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017; compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar numai cu timp liber corespunzător, iar pentru poliţişti şi cadre militare se menţin reglementările din anii anteriori care vizează acordarea drepturilor salariale pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale; prelungirea folosirii voucherelor de vacanţă emise în anul 2019 şi anul 2021 până la sfârşitul anului 2021 şi suspendarea emiterii de vouchere de vacanţă pentru anul 2021.
De asemenea, studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri şi naval. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport, se mai arată în document.
Prin proiectul de buget, se urmăreşte eficientizarea calitativă a cheltuielilor publice printr-un pachet susţinut de reforme în domeniul cheltuielilor de personal, al pensiilor, precum şi asupra operatorilor economici aşa cum sunt definiţi în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013.
Astfel, la nivelul pieţei muncii, se va urmări eficientizarea politicii de ocupare şi de stimulare a muncii, astfel încât să se ofere servicii competitive şi adaptate realităţilor din piaţa muncii, atât pentru angajatori, cât şi pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, legarea muncii de criterii de performanţă.
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a majorat la 2.300 lei lunar, începând cu data de 13 ianuarie 2021, ceea ce reprezintă o creştere de 3,1% faţă de luna decembrie 2020.
Pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 169,333 ore în medie pe lună.
În ceea ce priveşte sistemul de pensii, se va avea în vedere pensii echitabile pentru toate categoriile de pensionari, un sistem public de pensii sustenabil.
"Principiul contributivităţii şi asigurarea unui sistem care să urmărească eliminarea inechităţilor vor fi principii de bază care vor contura politica de pensii în viitor", se spune în raport.
Referitor la asistenţă socială, aceasta va fi îndreptată către nevoile reale ale beneficiarilor şi asigurarea unor condiţii de trai decente pentru familiile în dificultate şi categoriile sociale vulnerabile.
La capitolul alocaţie de stat pentru copii, din ianuarie 2021, cuantumul acesteia s-a majorat cu 16% faţă de valoarea din decembrie 2020.
În ceea ce priveşte reforma operatorilor economici definiţi potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013, ministerele care au în subordine operatori economici vor analiza cauzele înregistrării de pierderi şi/sau plăţi restante la aceşti operatori.
"Va fi prezentat un set de măsuri concrete de restructurare şi reorganizare cuantificabile pentru eficientizarea activităţii operatorilor economici în vederea diminuării pierderilor sau plăţilor restante, pentru redresarea activităţii acestora. Acordarea unor sume de la bugetul de stat în anul 2021 pentru aceşti operatori economici va fi condiţionată de respectarea implementării măsurilor de redresare a activităţii acestora", se prevede în raport. AGERPRES