UPDATE Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat cu o Horă a Unirii

UPDATE Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat cu o Horă a Unirii

Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat în jurul orei 21,00, cu o Horă a Unirii, în care s-au strâns cei aproximativ 100 de manifestanţi rămaşi în zonă.


În punctul maxim al manifestaţiei de miercuri, în Piaţa Victoriei s-au aflat în jur de 700-800 de persoane.


Înarmaţi cu steaguri tricolore, ale Uniunii Europene şi ale SUA, pancarte, vuvuzele, fluiere şi tobe, oamenii au scandat, timp de trei ore, sloganuri împotriva coaliţiei de guvernare şi anticorupţie, au intonat Imnul naţional şi cântece patriotice.


Participanţii la protest au marcat şi Ziua Micii Uniri, dându-şi mâna, în câteva rânduri, într-o Horă a Unirii.


Mitingul, supravegheat de efective de jandarmi şi de la Poliţia Rutieră, s-a desfăşurat fără incidente.

ORA 19.47 Aproximativ 500 de persoane protestează în Piaţa Victoriei

Aproximativ 500 de persoane s-au adunat miercuri, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta faţă de modificarea Legilor Justiţiei.

Participanţii la manifestaţie, organizată sub sloganul "Uniţi cu toţi scăpăm de hoţi!", scandează "PSD ciuma roşie", "PSD nu uita România nu e a ta", "Ultima soluţie, o nouă revoluţie", "Rezist, sunt anticomunist", "Uniţi salvăm toată România", "Dragnea nu uita a sosit şi ziua ta", "ALDE şi PSD aceeaşi mizerie".

Protestatarii au adus şi un pom de Crăciun în care au atârnat diferite mesaje, printre care unele prin care se solicită demisiile lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu din funcţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului.

Participanţii la protest flutură steaguri tricolore, au la ei vuvuzele, fluiere şi tobe. În jurul orei 19,00, aceştia s-au adunat într-o Horă a Unirii vreme de mai bine de cincisprezece minute.

La manifestaţie participă şi un grup format din membri ai unei galerii a unei echipe de fotbal bucureştene. La intrarea în perimetrul unde se desfăşoară protestul, aceştia au fost verificaţi de jandarmi pentru a nu avea asupra lor obiecte contondente sau alte obiecte periculoase.

Protestul s-a desfăşurat fără incidente până la această oră, iar circulaţia în Piaţa Victoriei nu este blocată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor