UPDATE Prahova: Turistul care a căzut 40 de metri într-o prăpastie în Masivul Bucegi, recuperat de salvamontiști

UPDATE Prahova: Turistul care a căzut 40 de metri într-o prăpastie în Masivul Bucegi, recuperat de salvamontiști

Turistul care sâmbătă după-amiază, în timp ce se afla cu bicicleta pe munte, a căzut aproximativ 40 de metri într-o prăpastie în zona Vârfului Omu, a fost recuperat de salvamontiști și predat ambulanței care îl va duce la la spital.

Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat pentru AGERPRES că tânărul de 20 de ani, care este din județul Argeș, se afla pe munte cu bicicleta, împreună cu alte două persoane, în momentul în care s-a dezechilibrat și a căzut aproximativ 40 de metri într-o prăpastie, în apropierea Vârfului Omu. Acesta a fost recuperat de salvamontiști și predat unei ambulanțe, a precizat Haiduc.

Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, bărbatul a suferit multiple traumatisme și contuzii la nivelul capului, coloanei și mâinilor. Victima va fi dusă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

ORA 14.46 Prahova: Turist căzut într-o prăpastie în Masivul Bucegi

Un turist, care se afla cu bicicleta sâmbătă după-amiază în Masivul Bucegi, a căzut într-o prăpastie 40 de metri, salvamontiștii plecând pe munte pentru recuperarea lui.

Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că salvatorii montani au fost solicitați să intervină pentru recuperarea unui turist care a căzut cu bicicleta într-o prăpastie de 40 de metri, pe cerdacul Văii Cerbului, în apropriere de Vârful Omu.

Echipele de salvatori au plecat pe munte, intervenția urmând a fi una de durată, a precizat sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen