UPDATE Percheziții la Primăria Brăila; ar fi vizat primarul; faptele, legate de modernizarea unui bulevard (surse)

UPDATE Percheziții la Primăria Brăila; ar fi vizat primarul; faptele, legate de modernizarea unui bulevard (surse)

Perchezițiile efectuate miercuri dimineață de procurorii anticorupție în Brăila îl vizează pe primarul municipiului, Aurel Simionescu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Procurorii DNA însoțiți de 10 jandarmi fac percheziții în biroul primarului și la Contabilitate, accesul la etajul al doilea al Palatului Administrativ, unde se află sediul Primăriei Brăila, fiind blocat. 

Potrivit unor surse, procurorii DNA ar fi descins și la casa fostului director economic al Primăriei Brăila, Stoica Anghelescu, actual consilier personal al primarului Aurel Simionescu, și l-au ridicat în vederea cercetărilor.

În acest dosar se fac cercetări cu privire la infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și fraudare de fonduri europene. Ar fi vorba de obținere de fonduri europene pentru modernizarea bulevardului Dorobanți, iar prejudiciul s-ar ridica la aproape 10 milioane de euro, au menționat sursele citate.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2010. În cursul zilei de 3 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate în municipiul Brăila, din care una reprezintă sediul unei instituții publice", a anunțat DNA într-un comunicat de presă.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”