UPDATE Oprescu cere voie judecătorilor să se interneze în spital, pentru investigații medicale
Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că a depus la Tribunalul București o solicitare prin care cere permisiunea din partea instanței de a se interna în spital, în vederea efectuării unor investigații medicale. Sorin Oprescu s-a prezentat la Tribunal, la o zi după ce a fost eliberat din arest preventiv și plasat în arest la domiciliu.
El urma să participe la un proces în care DNA solicitase prelungirea mandatului de arestare preventivă, rămas acum fără obiect.
"M-am prezentat pentru că așa era normal. Am depus cererea pentru a primi permisiunea să mă internez să fac investigațiile, acolo unde știți că am nevoie, la pneumologie", a spus Oprescu, la Tribunal.
Întrebat de jurnaliști despre ce investigații este vorba, Oprescu a spus: "Complexe".
De asemenea, el a fost întrebat dacă a fost respectată legea în cazul contractelor încheiate de Primăria Capitalei cu grupul UTI.
"Sincer, le-am verificat acum 4-5 ani, pentru că sunt făcute de pe vremea domnului Videanu: Sunt în regulă, cel puțin atunci așa era", a spus Oprescu.
Curtea de Apel București a decis joi ca Sorin Oprescu să fie eliberat din arest preventiv și să fie plasat în arest la domiciliu , în dosarul în care este cercetat de DNA pentru luare de mită.
Pe durata arestului la domiciliu, Oprescu are mai multe obligații: să nu părăsească imobilul unde locuiește fără permisiunea organului judiciar; să se prezinte în fața DNA și a judecătorilor ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalți inculpați și martori din dosar; să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
Inițial, el a fost inculpat de DNA pentru luare de mită, după care procurorii au extins urmărirea penală pentru spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și constituire de grup infracțional organizat.
Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.
Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție. AGERPRES