UPDATE Marea Britanie: Un automobil a intrat pe trotuar lângă Muzeul de Istorie Naturală din Londra: 11 pietoni răniți

UPDATE Marea Britanie: Un automobil a intrat pe trotuar lângă Muzeul de Istorie Naturală din Londra: 11 pietoni răniți

Poliția londoneză a anunțat sâmbătă că mai mulți trecători au fost răniți în apropierea Muzeului de Istorie Naturală din oraș și că un bărbat a fost reținut la locul incidentului, transmite Reuters, care amintește că presa britanică a relatat că o mașină a pătruns pe trotuarul din fața muzeului.

UPDATE ORA 20.27 Serviciul de ambulanță din Londra a anunțat sâmbătă că 11 persoane au primit îngrijiri medicale, în special pentru răni la cap și picioare, după ce un automobil a intrat pe trotuar și a lovit mai mulți pietoni în apropierea Muzeului de Istorie Naturală.

Incidentul a avut loc la ora locală 14.30 (16.30 ora României). Poliția a comunicat inițial că exclude ipoteza unui atac terorist, dar ulterior a revenit și a anunțat că nu exclude nicio posibilitate. În cele din urmă, Scotland Yard — poliția judiciară din Londra — a difuzat în rețeaua Twitter un mesaj în care precizează că ancheta vizează doar un accident rutier.

"Am trimis la fața locului multe resurse, inclusiv echipa noastră de reacție în zonele periculoase, echipaje de ambulanță, paramedici în automobile de intervenție rapidă și agenți de intervenție", a declarat directorul adjunct al operațiunilor, Peter McKenna, citat de Reuters.

Șoferul implicat în incident a fost reținut inițial de persoane din apropiere, apoi preluat de forțele de ordine, afirmă Xinhua, fără a preciza sursa relatării. Aceeași agenție de presă informează că poliția a izolat zona muzeelor din apropiere.

UPDATE ORA 18.50 Poliția se contrazice și anunță că păstrează o minte deschisă cu privire la natura incidentului din Londra

Poliția a anunțat că păstrează o minte deschisă după ce o mașină a intrat sâmbătă într-un grup de trecători în fața Muzeului de Istorie Naturală din Londra, contrazicând un comentariu făcut mai devreme potrivit căruia nu tratează incidentul ca fiind unul terorist, transmite Reuters.

O purtătoare de cuvânt a poliției metropolitane a declarat că agenți antiteroriști evaluează incidentul, dar că nu au ajuns încă la o concluzie cu privire la circumstanțele acestuia.

Anterior, un purtător de cuvânt a declarat Reuters că, în această etapă, incidentul nu este tratat drept unul terorist.

UPDATE ORA 18.24 Poliția anunță că incidentul de la un muzeu londonez nu are legătură cu terorismul

Poliția londoneză a anunțat că, în această etapă, incidentul petrecut sâmbătă în fața unui muzeu din vestul Londrei în care au fost rănite mai multe persoane nu este considerat ca având legătură cu terorismul, transmit Reuters și EFE.

Incidentul s-a produs la ora 13:20 GMT.

BBC a citat declarațiile unui agent de poliție prezent la fața locului și care a spus că, după părerea sa, rănile suferite de trecători sunt "minore".

Poliția a descris incidentul din zona South Kensington, din vestul Londrei, drept o coliziune și a menționat că anchetează cazul.

"Investigațiile pentru stabilirea circumstanțelor și a motivului sunt în curs de desfășurare", a anunțat poliția. În declarația poliției londoneze se mai menționa că la fața locului se află agenți de poliție și că a fost solicitat și serviciul de ambulanță din Londra, care la rândul său a transmis că răspunde apelului.

Muzeul a fost evacuat de poliție, ca măsură de precauție. Muzeul de Istorie Naturală este una dintre cele mai populare atracții turistice din Londra.

Totodată, forțele de ordine au închis stația de metrou South Kensington, aflată în apropierea muzeului, în schimb a lăsat deschise alte stații din zonă.

Un purtător de cuvânt al Downing Street a anunțat că șefa executivului britanic, conservatoarea Theresa May, urmărește îndeaproape situația.

Imaginile și fotografiile difuzate pe rețelele sociale arată distrugerile produse în zonă, precum și o prezență semnificativă a agenților înarmați și un elicopter care survolează zona, aflată în plin centrul Londrei și una dintre cele mai aglomerate din oraș.

ORA 17.48 Marea Britanie: Mai mulți răniți după un incident cu o mașină lângă Muzeul de Istorie Naturală din Londra

Poliția londoneză a anunțat sâmbătă că mai mulți trecători au fost răniți în apropierea Muzeului de Istorie Naturală din oraș și că un bărbat a fost arestat la locul incidentului, transmite Reuters, care amintește că presa britanică a relatat că o mașină a pătruns pe trotuarul din fața muzeului.

Poliția a descris incidentul din zona South Kensington, din vestul Londrei, drept o coliziune și a menționat că anchetează cazul. Potrivit EFE, poliția metropolitană nu a făcut referire la un posibil act terorist.

"Investigațiile pentru stabilirea circumstanțelor și a motivului sunt în curs de desfășurare", a anunțat poliția. În declarația poliției londoneze se mai menționa că la fața locului se află agenți de poliție și că a fost solicitat și serviciul de ambulanță din Londra, care la rândul său a transmis că răspunde apelului.

Muzeul de Istorie Naturală din Londra a scris pe Twitter că cooperează cu poliția după "un incident serios" în fața clădirii și că va furniza mai multe informații mai târziu. Totodată, un purtător de cuvânt al muzeului a declarat pentru Reuters că accesul în clădire este interzis și că cei aflați deja în muzeu sunt scoși afară printr-o ieșire secundară.

Reuters amintește că nivelul de alertă de securitate este aproape de maxim, ceea ce înseamnă că un atac al unor militanți este considerat foarte probabil, iar în acest an au avut loc deja cinci atacuri, în trei dintre ele fiind implicate vehicule.

În martie, un bărbat a intrat cu mașina în trecători pe podul Westminster din Londra, ucigând patru persoane, iar apoi a înjunghiat mortal un polițist de la Parlamentul britanic.

Trei militanți islamiști au intrat în trecători cu mașina pe podul din Londra, în iunie, după care au înjunghiat la întâmplare oameni în restaurantele și barurile din zonă, ucigând opt persoane, iar în aceeași lună o camionetă a intrat în mulțimea de credincioși din apropiere de o moschee din nordul Londrei, atacul soldându-se cu un mort.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!