UPDATE Marea Britanie: S-au deschis secțiile de vot pentru alegerile legislative anticipate (FOTO)

UPDATE Marea Britanie: S-au deschis secțiile de vot pentru alegerile legislative anticipate (FOTO)

În Marea Britanie s-au deschis joi cele aproximativ 40.000 de secții de vot pentru alegerile legislative anticipate, cruciale pentru Brexit, informează EFE.

Circa 46,9 milioane de cetățeni britanici cu drept de vot sunt chemați să se exprime la acest scrutin anticipat, convocat la 18 aprilie de prim-ministrul conservator Theresa May pentru a-și consolida mandatul în perspectiva negocierilor cu Bruxellesul pe tema Brexit-ului, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Votul a început la ora locală 07:00 (06:00 GMT) și se va încheia la ora locală 22:00 (21:00 GMT).

DPA relatează că, potrivit estimărilor, aproximativ două treimi dintre alegători, adică circa 30 de milioane de britanici, urmează să voteze în acest scrutin cu rezultat incert.

Cei doi candidați principali la funcția de prim-ministru, actuala șefă a executivului, conservatoarea Theresa May, și liderul opoziției, laburistul Jeremy Corbyn, vor vota în cursul dimineții în circumscripțiile de care aparțin.

În unele secții, care în marea lor majoritate au fost amenajate în centre comunitare sau școli, au fost luate măsuri de securitate sporite, ca urmare a atacului terorist comis sâmbătă la Londra și soldat cu 8 morți, a informat BBC.

Se așteaptă ca primele rezultate ale acestui scrutin să înceapă să apară spre miezul nopții.

Într-un sondaj dat publicității miercuri de compania Opinium, Partidul Conservator aflat la guvernare era creditat cu 43% din intențiile de vot, față de 36% pentru laburiști. Totuși, alte sondaje publicate în ultimele zile indicau că distanța dintre cele două mari partide britanice se redusese, ajungându-se practic la egalitate.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO George Simion, îngropat definitiv de Diana Șoșoacă! / „Simion este format de serviciile secrete și nici prea straight nu este”

2 O informație care dă fiori, dar spune multe și despre ce se știe în „marile cancelarii”

3 O imagine cât o mie de cuvinte...

4 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă

5 Uite o poveste mai mult decât interesantă