UPDATE Kaczynski: Polonia vrea întărirea flancului estic al NATO şi este deschisă găzduirii de arme nucleare americane (sinteză)

UPDATE Kaczynski: Polonia vrea întărirea flancului estic al NATO şi este deschisă găzduirii de arme nucleare americane (sinteză)

Vicepremierul Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS, de guvernământ), a declarat duminica aceasta că ţara sa este dispusă să găzduiască focoase nucleare americane şi a pledat pentru creşterea cu 50% a numărului militarilor americani pentru consolidarea flancului estic al NATO, transmite EFE.

"Practic, ar avea sens să extindem prezenţa nucleară pe flancul estic", a apreciat Kaczynski într-un interviu pentru ediţia duminicală a cotidianului german Die Welt, dar a nuanţat că o astfel de iniţiativă ar trebui să pornească de la Washington şi că această posibilitate nu este deocamdată luată în calcul în mod activ.

Kaczynski a propus ca prezenţa trupelor americane în Europa să sporească de la 100.000 la 150.000, din care jumătate ar trebui să staţioneze cu titlu permanent în ţările din estul Europei, la graniţele cu Rusia.

"Polonia ar fi încântată dacă americanii şi-ar spori prezenţa în Europa de la numărul actual de 100.000 de militari la
150.000 în viitor, din cauza agresivităţii în creştere a Rusiei", a declarat Jaroslaw Kaczynski.

"Dintre aceştia, 75.000 de militari ar trebui să fie staţionaţi pe flancul estic, adică la graniţa cu Rusia; 50.000 de militari în statele baltice şi în Polonia", a apreciat Kaczynski în interviu, care a fost publicat şi pe site-ul PiS.

"Militarii puterii nucleare americane sunt factorul cel mai puternic pentru a preveni ca Rusia să atace ţări din NATO şi cel care ne oferă cea mai mare securitate", a susţinut liderul PiS.

Înainte de invazia rusă în Ucraina, la 24 februarie, în Europa erau staţionaţi aproximativ 80.000 de militari americani, aminteşte Reuters.

Invazia Ucrainei, pe care preşedintele rus Vladimir Putin o numeşte "operaţiune militară specială" pentru "demilitarizarea" şi "denazificarea" ţării vecine, a alimentat temerile privind securitatea în statele situate pe flancul estic al NATO, notează agenţia de presă britanică.

Alianţa a răspuns prin creşterea prezenţei sale în regiune şi a anunţat luna trecută desfăşurarea a patru noi grupuri de luptă multinaţionale în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria.

În plus, Kaczynski a cerut crearea în Polonia a unui mare centru operativ al alianţei nord-atlantice, de la care să poată fi planificate şi conduse misiuni.

"Ar fi un semnal clar transmis Moscovei, care ar însemna că leadership-ul NATO este acum prezent şi în est", a subliniat vicepremierul polonez.

Kaczynski a atacat şi atitudinea Germaniei faţă de Rusia, declarându-se "foarte nesatisfăcut", considerând că Berlinul ar putea să furnizeze mai multe arme sau să se poziţioneze în favoarea unui embargou asupra petrolului rusesc.

Politicianul ultraconservator, considerat de analişti drept liderul de facto al Poloniei, a argumentat că importurile de gaz rusesc sunt mai greu de înlocuit, dar că în cazul petrolului acest lucru este posibil.

"Ani la rând, guvernul german nu a dorit să vadă ce face Rusia sub conducerea lui Putin", a acuzat Kaczynski şi a adăugat că "nu era greu de prevăzut" ce urma să se întâmple, dar că Berlinul "a susţinut mereu că le ştie mai bine pe toate". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”