UPDATE IPJ Mehedinţi a dispus cercetare administrativă referitor la accidentul în care au fost implicate 3 maşini de poliţie

UPDATE IPJ Mehedinţi a dispus cercetare administrativă referitor la accidentul în care au fost implicate 3 maşini de poliţie

O cercetare administrativă referitoare la accidentul din Balş în care au fost implicate trei autospeciale de poliţie a fost dispusă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

"Precizăm faptul că la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost dispusă o cercetare administrativa cu privire la eveniment", a spus Alexandra Dicu.

Traficul rutier în oraşul Balş este de obicei aglomerat în timpul zilei, de luni până vineri, formându-se frecvent coloane de maşini de sute de metri sau chiar de kilometri, în condiţiile în care oraşul nu are centură ocolitoare şi traficul greu traversează localitatea prin zona centrală.

ORA 16.00 Olt: Trei maşini noi de poliţie ale IPJ Mehedinţi, avariate într-un accident rutier în Balş

Trei autospeciale noi de poliţie care aparţineau IPJ Mehedinţi au fost avariate în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri, în oraşul Balş, judeţul Olt, în timp ce poliţiştii care le conduceau au intrat în depăşirea unei coloane de maşini de circa un kilometru.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, autoturismele nu aveau semnalele acustice şi luminoase în funcţiune în momentul în care au intrat în depăşire.

"Azi, în jurul orei 13,45, pe raza oraşului Balş s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate trei autospeciale care aparţin Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi. Astfel, în timp ce se deplasau în coloană, pe fondul nepăstrării unei distanţe corespunzătoare în mers, acestea au intrat în coliziune, rezultând doar pagube materiale", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cele trei maşini fac parte dintr-un lot de cinci autospeciale care au fost ridicate, vineri, din judeţul Ilfov şi care deplasau în coloană către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi.

Toate autospecialele au poliţe de răspundere civilă auto valabile, iar cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, nefiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto responsabil de producerea evenimentului rutier, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor OUG 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”