UPDATE Informare de vreme de rea, valabilă până duminică la prânz

UPDATE Informare de vreme de rea, valabilă până duminică la prânz

UPDATE Meteorologii nu au mai prelungit avertizarea meteo de cod galben de vânt.

UPDATE Specialiştii au prelungit, până la ora 19.00, avertizarea de cod galben de vânt emisă pentru judeţele Botoşani şi Suceava.

UPDATE Meteoroligii au emis Cod galben de vânt puternic valabil până la ora 16.00, pentru judeţele Botoşani şi Suceava.

În aceste zone vor intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de până la 55-60 kilometri pe oră.

Potrivit unei informări emise vineri de meteorologi, până duminică la ora 12.00, vântul se va intensifica în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi la munte, unde local, la rafală se vor depăşi 60-65 de kilometri pe oră.

Vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, însă la cote mai reduse. Va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În sud cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 de litri de metru pătrat. Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului.

După un weekend friguros în toată ţara, temperaturile vor urca, luni, la maxime între 15 şi 20 de grade în sud, în timp ce în vestul şi centrul ţării vor putea ajunge până la 19 grade. Mai frig va fi în Moldova şi Dobrogea, unde maximele nu vor depăşi 17 grade. Tot luni, cele mai mari şanse de ploaie sunt anunţate pentru Moldova, centrul ţării şi Oltenia.

Marţi, vremea va continua să se încălzească în toată ţara, în sudul şi centrul ţării, de pildă, urmând să se înregistreze temperaturi de până la 22 grade. Vestul ţării va fi ocolit de ploi, iar şansele de precipitaţii vor fi, şi în restul ţării, mai mici decât luni.

Miercuri va fi cald în jumătatea de est - cu maxime de până la 24 de grade, dar şi cu precipitaţii în Moldova şi Dobrogea -, în timp ce vestul ţării va avea temperaturi de cel mult 14-15 grade, fiind totodată sub ameninţarea ploilor.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”