UPDATE Guvern: 2 septembrie - zi de doliu național pentru românii decedați în cutremurul din Italia

UPDATE Guvern: 2 septembrie - zi de doliu național pentru românii decedați în cutremurul din Italia

Risc Seismic

Guvernul a declarat 2 septembrie ca zi de doliu național pentru românii decedați în cutremurul din Italia, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Potrivit Hotărârii de Guvern, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, în ziua de 2 septembrie, au obligația arborării drapelului României în bernă.

Totodată, actul normativ prevede că drapelul României în bernă se mai arborează: la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României; la punctele pentru trecerea frontierei, precum și în aeroporturi, porturi, gări și autogări; ca pavilion pe navele de orice fel și pe alte ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință, se precizează în HG-ul aprobat de Executiv.

De asemenea, posturile naționale de radio și televiziune și instituțiile de cultură își vor adapta vineri programul în mod corespunzător.

În urma seismului din Italia au murit 11 români.

AGERPRES/ (A,AS — autor: Daniel Florea, editor: Mădălina Cochinescu Verman, editor online: Ada Vîlceanu)

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…