UPDATE Germania: Circumstanțele evacuării unui terminal al aeroportului din Frankfurt, neclare deocamdată

UPDATE Germania: Circumstanțele evacuării unui terminal al aeroportului din Frankfurt, neclare deocamdată

Circumstanțele exacte în care s-a produs miercuri evacuarea parțială a terminalului 1 al aeroportului internațional din Frankfurt sunt deocamdată neclare, poliția federală germană neputând preciza dacă persoana care a declanșat alerta avea asupra sa obiecte interzise, transmite Reuters.

Operatorul aeroportuar Fraport a anunțat că terminalul 1 al aeroportului internațional din Frankfurt, cel mai mare din Germania, a fost evacuat parțial miercuri după ce un pasager a pătruns în zona pistei fără să fi trecut prin controlul de securitate.

Conform purtătorului de cuvânt al poliției, este în continuare neclar și dacă persoana a intrat în mod accidental în zona respectivă fără să fi trecut prin controlul de securitate, sau dacă gestul a fost intenționat.

'Poliția federală a evacuat sectoarele A și A+, iar pasagerii vor trece din nou prin controalele de securitate', a indicat Fraport.

Incidentul va duce la întârzieri ale unor curse, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a Fraport pentru Reuters.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!