UPDATE GCS: 7.694 de cazuri noi de COVID; peste 31.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
Un număr de 7.694 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 7 mai mult decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 31.000 de teste, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Dintre cazurile noi, 959 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 10.413 teste RT-PCR (5.681 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.732 la cerere) şi 21.053 de teste rapide antigenice.