UPDATE Garda de Coastă: Ambarcațiuni cu migranți, interceptate și blocate de polițiștii de frontieră români în Marea Neagră

UPDATE Garda de Coastă: Ambarcațiuni cu migranți, interceptate și blocate de polițiștii de frontieră români în Marea Neagră

Două ambarcațiuni la bordul cărora se aflau migranți ilegali au fost interceptate și blocate de polițiștii de frontieră români în Marea Neagră, în mai puțin de 24 de ore.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Garda de Coastă, vineri seara, polițiștii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră — SCOMAR au detectat un pescador suspect în Marea Neagră, la aproximativ 24 de mile marine, în dreptul localității Sabla (Bulgaria), și la aproximativ 17 mile marine față de frontiera româno-bulgară, care se îndrepta spre apele teritoriale românești.

La fața locului s-a acționat cu o ambarcațiune a Gărzii de Coastă, ocazie cu care ținta a fost identificată în jurul orei 20,30 ca fiind o ambarcațiune tip pescador având la bord aproximativ 120 de persoane. Acestea au transmis mesaje de ajutor, recepționate de MRCC Varna — instituție responsabilă în acest caz, care a declanșat acțiunea SAR (search and rescue). Totodată, au fost informate, prin intermediul forumului de cooperare la Marea Neagră, autoritățile de frontieră bulgare și turce, precizează sursa citată.

La aproximativ 5 mile marine distanță de marea teritorială, Garda de Coastă a acționat cu trei nave, reușind blocarea ambarcațiunii, până la sosirea navelor Gărzii de Coastă Turce, care au preluat atât pescadorul, cât și persoanele.

Sâmbătă dimineața, în jurul orei 7,10, polițiștii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră — SCOMAR au detectat o altă ambarcațiune în Marea Neagră, la aproximativ o milă marină de frontiera maritimă comună româno-bulgară și de litoralul bulgăresc, navigând spre țărmul României.

Garda de Coastă a dispus de urgență efectuarea unei misiuni cu o navă pentru identificarea țintei. Ambarcațiunea suspectă avea la bord mai multe persoane dispuse pe toate punțile, inclusiv pe suprastructură, se arată în comunicat, sursa citată menționând că a fost declanșată o acțiune de tip SAR, oferind sprijin și asistență navei aflate în pericol.

"Situația a fost atent monitorizată de către polițiștii de frontieră, inclusiv cu ambarcațiuni gonflabile de viteză pentru asistență, cât și cu echipaje dispuse de-a lungul țărmului (în cooperare cu IJJ Constanța, Brigada Mobilă de Jandarmi Constanța și polițiști din cadrul IPJ Constanța), iar în jurul orei 11,30 pescadorul a fost escortat de navele Gărzii de Coastă, în siguranță, în Portul Mangalia. La bord se aflau 97 de persoane, care au declarat că sunt cetățeni din Iran și Irak (40 de bărbați, 21 de femei și 36 de copii). Ei vor fi preluați de polițiștii de frontieră, în vederea efectuării activităților specifice în astfel de cazuri", precizează comunicatul.

Sursa citată menționează că polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Constanța: O altă ambarcațiune cu migranți clandestini a ajuns sâmbătă la Mangalia

O ambarcațiune având la bord aproximativ 100 de migranți clandestini, din câte se pare refugiați din țările Orientului Mijlociu, a ajuns sâmbătă în apele teritoriale românești, fiind interceptată și preluată de efective navale ale Gărzii de Coastă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, Ionela Păsat, ambarcațiunea cu migranți a fost interceptată de o navă din cadrul Grupului de Nave Mangalia în zona costieră a localității 2 Mai, în largul Mării Negre, și este escortată la cheul Gărzii de Coastă din Portul Mangalia.

"Deocamdată nu se cunoaște numărul exact al persoanelor de la bordul navei, nici naționalitatea lor sau portul de îmbarcare, dar după ce nava va acosta în siguranță vom efectua identificarea și triajul, împreună cu alți reprezentanți ai autorităților române. O altă ambarcațiune clandestină, cu migranți, a fost interceptată și reținută de colegii bulgari, tot în această dimineață", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”