UPDATE Forţele speciale ucrainene au oprit asaltul asupra unităţii militare din Mariupol. Bilanţ: un mort şi 12 răniţi

UPDATE Forţele speciale ucrainene au oprit asaltul asupra unităţii militare din Mariupol. Bilanţ: un mort şi 12 răniţi

UPDATE 08.30 Cel puţin trei separatişti proruşi au fost ucişi în confruntările de la Mariupol, în apropiere de Marea Azov, susţin autorităţile de la Kiev, citate de Sky News.

Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a declarat într-un mesaj postat joi pe pagina sa de Facebook că trei separatişti proruşi au fost ucişi. „Potrivit datelor preliminare, trei atacatori au fost ucişi, 13 răniţi şi 63 reţinuţi”, a precizat el. Avakov a declarat că separatiştii au aruncat cu cocteiluri Molotov şi alte dispozitive incendiare în timpul confruntărilor.

UPDATE Forţele speciale „Alfa” din cadrul Serviciul de Securitate din Ucraina (SBU) au reuşit să oprească, în noaptea de miercuri spre joi, asaltul asupra unei unităţi militare din Mariupol. Câţiva dintre activiştii care au lansat asaltul au fost arestaţi de către forţele de ordine, au anunţat poliţia şi SBU.

UPDATE Un site local, citat de Russia Today, a anunţat un bilanţ provizoriu victimelor în urma ciocnirii între protestatrii anti-guvernamentali şi autorităţi. Astfel, în urma acţiunilor violente, o persoană a murit, iar alte 12 sunt rănite.

Activiştii susţinători ai ideilor promovate de conducerea de la Moscova îi îndeamnă pe militari să treacă „de partea poporului” şi cer comandantului unităţii să iniţieze negocieri cu locuitorii din Mariupol, oraş situat la 120 de kilometri sud de Doneţk.

Agenţia UNIAN susţine că în urma asaltului au fost rănite cel puţin 12 persoane, fără a oferi detalii suplimentare.

De asemenea, Garda Naţională a Ucrainei a anunţat că asaltul a fost lansat asupra unităţii militare 3057, în jurul orei locale 20.40 (n.r. - 20.40, ora României).

„Cetăţenii vor să pătrundă pe teritoriul unităţii militare şi lansează cocteiluri Molotov. Militarii încearcă să stingă incendiul şi trag focuri de avertisment” a anunţat Garda într-un comunicat, informează Mediafax.

Sunetele focurilor de arme lansate de forţele ucrainene

Grupările armate proruse din estul Ucrainei au ordinul de a „deschide focul pentru a ucide“

SBU a dat publicităţii o convorbire interceptată în care un presupus angajat al serviciului de spionaj rusesc dă ordine grupurilor din regiunea Doneţk.

Astfel, conducătorul unui grup de sabotori, cu numele de cod „Strelok“, care se află în oraşul Slaviansk din regiunea Doneţk, dă indicaţii subordonaţilor, cerând să blocheze o unitate militară şi să-i convingă pe soldaţii ucraineni să trădeze.

În cazul în care vor refuza, „Strelok“ autorizează deschiderea focului. Moscova le cere separatiştilor din Ucraina să ucidă între 100 şi 200 de civili, pentru a putea interveni militar în Ucraina. Potrivit înregistrării, în cazul în care vor exista victime, trupele ruse vor interveni în Ucraina în jumătate de oră.

Pierderi în tabăra ucrainenilor

Sud-estul Ucrainei este marcat de de confruntări între trupele ucrainene şi separatişti. În mai multe puncte ale regiunii, trupele ucrainene trebuiau să intervină „într-o manieră echilibrată şi responsabilă“, însă la faţa locului, operaţiunea s-a transformat în ciocniri cu forţele de autoapărare, proruse, din rândul cărora fac parte şi membri ai trupelor speciale ale armatei ruse. Oficialii de la Kiev au recunoscut că vehicule blindate au fost capturate de separatişti în timpul operaţiunii de „curăţare“ a regiunii Doneţk şi de doi soldaţi ucraineni sechestraţi.

Harta Donbasului ocupat de la debutul operaţiunii antiteroriste nu s-a schimbat prea mult. Separatiştii continuă să controleze mai multe oraşe din regiunea Doneţk .

Deasupra primăriei din Jdanovka încă este arborat drapelul aşa-numitei „republici populare Doneţk“. Sub controlul pro-ruşilor erau şi primăriile din Makeevka, Mariupol, Kramatorsk, Harţîzsk, Enakievo. În Slaviansk, în afara secţiilor de poliţie şi Serviciului de Securitate, activiştii proruşi au instalat şapte puncte de control.

CITEŞTE MAI MULT

Armata ucraineană, săracă şi demodată Armata Ucrainei numără aproximativ 193.000 de militari, conform cifrelor oficiale din 2012. Numărul soldaţilor a scăzut an de an, de la declararea independenţei statului, în 1991, când număra 700.000 de persoane. Din totalul de 193.000, aproximativ 139.000 reprezintă cadrele militare de profesie. Dar forţele armate ucrainene sunt prost dotate şi depinde de o combinaţie periculoasă de subvenţii de la oligarhi şi populaţie.

INFOGRAFIE Lupte grele pe „frontul de est“ din Ucraina Lupte grele se dau în estul Ucrainei. Militarii ucraineni au luat cu asalt aerodromul militar din Kramotorsk ocupat anterior de separatiştii ruşi. Cerul este survolat de avioane de luptă. S-au înregistrat deja morţi şi răniţi. În asaltul aerodromului a fost implicat departamentul special al Ministerului de Interne „Omega“.

Ucraina: moştenirile otrăvite ale unei istorii fără noroc. Tensiunile ce-i înverşunează pe cetăţenii Ucrainei unii împotriva altora reflectă memoria însângerată a unei istorii strivite în îmbrăţişarea sufocantă a marilor puteri din jur. Punctul nevralgic al conştiinţei naţionale ucrainene e legătura foarte strânsă cu Rusia, în urma unei istorii împletite, de voie, de nevoie, de peste un mileniu încoace.

Imperialismul rus - eurasianism şi totalitarism „heideggerian“ (I). În afară de motivele economice sau istorice, conducerea Federaţiei Ruse mai are un motiv pentru care a declanşat războiul împotriva Ucrainei. Acesta ar putea fi cel mai important imbold care „îi mână în luptă” pe decidenţii politici din Rusia, deasupra cărora tronează preşedintele dictator Vladimir Putin.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”