UPDATE Explozie la Institutul național de criminalistică din Bruxelles, nu s-au înregistrat victime
O explozie de origine criminală a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Institutul național de criminalistică din Bruxelles, fără să se înregistreze victime, relatează AFP și Reuters.
''Nu era nimeni în institut'', principalul centru științific al justiției belgiene, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului din Bruxelles, refuzând să se pronunțe în legătură cu cauzele exploziei. El a dat asigurări că explozia este ''de origine criminală'' și că ''un centru de criză'' a fost creat de către Parchet.
''Pagubele sunt importante. Probabil că (explozia) nu s-a produs accidental'', a declarat la rândul său un purtător de cuvânt al pompierilor, Pierre Meys. ''Explozia a fost foarte violentă. Geamurile laboratorului au fost aruncate la zeci de metri'', a explicat el.
Potrivit media belgiene, ar fi vorba de un atac cu mașină-berbece. Televiziunea RTL, citată de Reuters, a relatat că luni, în jurul orei locale 3,00, un vehicul a trecut de bariere și un atacator sau mai mulți au detonat o bombă în apropiere de laboratoarele institutului, provocând un incendiu. Nimeni nu a avut de suferit, deoarece clădirea era goală.
Circa treizeci de pompieri au fost mobilizați pentru stingerea incendiului, a precizat Meys.
Institutul de criminalistică, situat în nordul orașului, se află în subordinea Ministerului belgian al Justiției. Printre sarcinile care îi sunt încredințate figurează identificarea și analizarea urmelor suspecților, precum și examinarea funcționării sistemului penal.
AGERPRES