UPDATE Explozie la Bruxelles: suspectul a murit, nu sunt alte victime
O explozie de proporții reduse a avut loc marți seara în gara centrală din Bruxelles, iar militarii care patrulau în zonă au neutralizat un suspect imediat după aceea, a anunțat un purtător de cuvânt al poliției belgiene, citat de Reuters. Procuratura federală a Belgiei a anunțat în cursul nopții că incidentul este anchetat ca atac terorist, transmit agențiile de presă internaționale
UPDATE ORA 02.59 O purtătoare de cuvânt a procuraturii a confirmat abia după câteva ore de la incident că suspectul a decedat și că nu sunt alte victime — nici morți, nici răniți.
Poliția nu precizase inițial dacă termenul "neutralizat" însemna că individul a decedat. Agenția de presă Belga, preluată de AFP, a relatat că focurile de armă asupra suspectului au fost trase în jurul orei locale 20.30, iar după mai mult de două ore, el se afla încă pe jos, nemișcat, în timp ce geniștii verificau dacă mai are asupra sa explozivi.
Imediat după explozie și focurile de armă, poliția a golit piața și gara centrală din Bruxelles și a înconjurat zona, iar compania feroviară a anunțat întreruperea traficului în gară. După mai mult de o oră, centrul de criză care coordona intervenția a anunțat că situația este sub control.
AFP a citat un martor ocular, Nicolas Van Herrewegen, agent de triaj al companiei naționale feroviare din Belgia: "Eram afară. Am coborât. La mezanin, cineva striga. N-am dat atenție. Apoi a strigat 'Allahu akbar'. Și a detonat căruciorul" (un cărucior de bagaje, precizează AFP). El l-a descris pe presupusul terorist ca "destul de corpolent, negricios, cu părul scurt, cu o cămașă mai mult sau mai puțin albă și blugi". "Explozia nu a fost chiar mare, dar impactul n-a fost mic. În jur, la doi-trei metri, oamenii au luat-o la fugă", a mai relatat martorul.
Ora 23.23 Explozie la Bruxelles, militarii au neutralizat un suspect
O explozie de proporții reduse a avut loc marți seara în gara centrală din Bruxelles, iar militarii care patrulau în zonă au neutralizat un suspect imediat după aceea, a anunțat un purtător de cuvânt al poliției belgiene, citat de Reuters. El nu a confirmat relatările presei locale potrivit cărora individul avea o centură sau o vestă cu explozivi și nu a precizat dacă termenul "neutralizat" înseamnă că suspectul a fost ucis.
Poliția a golit piața și gara centrală din capitala Belgiei, iar compania feroviară a anunțat întreruperea traficului în gară.
Centrul de criză care coordonează reacția la incident a anunțat că situația este sub control, transmite AFP.
France Presse citează și un martor ocular, Nicolas Van Herrewegen, agent de triaj al companiei naționale feroviare din Belgia: "Eram afară. Am coborât. La mezanin, cineva striga. N-am dat atenție. Apoi a strigat 'Allahu akbar'. Și a detonat căruciorul" (un cărucior de bagaje, precizează AFP).
Premierul Charles Michel a făcut apel la populație, prin rețeaua Twitter, să urmeze instrucțiunile autorităților.
La Bruxelles este în vigoare o alertă de nivel ridicat, după atentatele de la aeroport și de la metrou din martie anul trecut, soldate cu 32 de morți.
Poliția a anunțat în rețeaua Twitter că incidentul a implicat un suspect, iar situația este sub control. Presa belgiană, preluată de agențiile internaționale, adaugă detalii: individul purta o centură cu exploziv și a fost împușcat de militari.
Military has neutralized an individual in #Brussels Central Station. Situation is under control. Follow our instructions & @CrisiscenterBE
— ; PolBru (@zpz_polbru) June 20, 2017
AGERPRES