UPDATE Dosar CFR Marfă: Șase persoane, reținute de DIICOT (surse)
Șase persone din cadrul comisiilor de casare și din conducerea CFR Marfă Timișoara au fost reținute, pentru 24 de ore, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în dosarul în care se fac cercetări cu privire la subevaluarea de deșeuri de fier vechi, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), cu ajutorul polițiștilor din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate și cei de la transporturi, au efectuat miercuri 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmbovița.
În dosar se fac cercetări față de 40 de persoane, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.
Anchetatorii au reținut faptul că, în cursul anului 2016, la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.
Subevaluarea s-ar fi efectuat, conform unor surse, prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza procedurii de licitație deschisă inițiată de SNTFM "CFR Marfă", a unui număr de 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria "deșeu fier vechi greu" și "deșeu fier vechi special" (oțel), cu o valoare de piață net superioară.
"Manopera frauduloasă ar fi fost premeditată de factorii de decizie din cadrul SNTFM 'CFR Marfă' în conivență cu reprezentanții SC Remat SA Călărași. S-a constatat că, deși oferta de vânzare inițiată de SNTFM 'CFR Marfă' SA pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul SC Remat SA Călărași a menționat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2.450 de vagoane", au precizat sursele judiciare.
Sursele citate mai arată că prețul de achiziție ar fi fost de 120 euro/tonă de fier vechi în condițiile în care prețul mediu practicat pentru "deșeu fier vechi greu" era de 175,88 euro/tonă, iar pentru "deșeu fier vechi special" (oțel) era de 218,90 euro/tonă, rezultând că prin această manoperă s-ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul "deșeurilor fier vechi special" (oțel) și cu 46,56% în cazul "deșeurilor fier vechi greu".
În manoperele frauduloase, spun sursele judiciare, ar fi fost implicați factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, precum și reprezentanții societății beneficiare.
"Primul nivel al grupului infracțional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societății 'CFR Marfă', compusă din directorul general Mihuț Constantin Crăciun, directorul Operațiuni Dezvoltare Daniel Ciobanu, directorul Departament Vânzări — Trafic Eugen Tudor, directorul Economic — Financiar Pavel Bărculeț, managerul juridic Silviu Valeriu Costea, directorul Trafic Constantin Alupoaie, directorul vagoane Florin Enache, șeful Biroului Urmărire Contracte Mariana Căpățână, șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu. Aceștia ar fi inițiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preț de fier vechi, prin subevaluarea lor și obținerea unui preț mai mic decât valoarea reală. Al doilea palier al grupului infracțional organizat ar fi fost reprezentat de către funcționarii din cadrul sucursalelor 'CFR Marfă' — Timișoara, Brașov, Iași, Galați, Craiova, Cluj, Constanța, iar al treilea palier ar fost constituit din reprezentanții SC Remat SA Călărași, beneficiara contractului", arată sursele citate.
Prejudiciul cauzat CFR Marfă, prin activitatea infracțională, se ridică la valoarea de 6.313.748,52 euro.
AGERPRES