UPDATE DNA: Primarul și viceprimarul din Miercurea Ciuc, propuși pentru arestare preventivă Tribunalului București

UPDATE DNA: Primarul și viceprimarul din Miercurea Ciuc, propuși pentru arestare preventivă Tribunalului București

Direcția Națională Anticorupție informează că primarul din Miercurea Ciuc, Robert-Kalman Raduly, și viceprimarul Domokos Szoke, sunt prezentați joi Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, primarul Robert Raduly a fost reținut pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni), instigare la abuz în serviciu și conflict de interese, iar viceprimarul Domokos Szoke, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 infracțiuni) și instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

DNA precizează că Raduly a aprobat ilegal o autorizație de construcție, pe baza unor documentații incomplete, aferente reabilitării/modernizării unui imobil în care își desfășoară activitatea filiala din Miercurea Ciuc a Universității Sapientia.

"În baza relațiilor dintre Raduly și conducerea instituției de învățământ, primarul fiind și cadru didactic la filiala din municipiu a universității, acesta a aprobat, în septembrie 2014, autorizația pentru efectuarea unor lucrări de construcție la imobil și amenajare a spațiului aferent (parcări și alei în proximitatea acestuia), în condițiile în care documentațiile depuse pentru aprobare nu îndeplineau condițiile legale", se arată în comunicat.

DNA menționează că în perioada iulie — septembrie 2014, în condițiile în care Casa de Cultură a Sindicatelor — Filiala Miercurea Ciuc acumulase datorii și față de aceasta s-a deschis procedura de insolvență, Robert Raduly a determinat o persoană, desemnată de instanță să fie administrator judiciar al debitoarei, să accepte vânzarea către Primăria Miercurea Ciuc, la un preț subevaluat, a unui imobil deținut de Casa de cultură. În acest scop, conform DNA, s-a stabilit să fie desemnat un evaluator, astfel încât acesta să menționeze degradări și uzuri inexistente, apte să justifice o evaluare a imobilului situată sub cea reală.

Procurorii susțin că primarul și viceprimarul au aprobat efectuarea de plăți nejustificate, în mai multe tranșe, în favoarea SC Topo Service SA în lipsa recepției legale a lucrărilor de cadastru general efectuate de această firmă. Plățile nejustificate s-au efectuat în baza unui contract încheiat între primărie și această societate, în care s-a menționat inițial prețul de 640.904 lei, majorat la 961.304 lei prin act adițional.

"Plățile s-au efectuat în condițiile în care documentația întocmită de această firmă a fost restituită de 3 ori de OCPI Harghita, în mod succesiv, din cauza nerespectării unor condiții legale și pentru nesocotirea unor standarde tehnice, fiind refuzată recepția lucrărilor de către instituția menționată, sigura abilitată pentru aprobarea lucrări de cadastru general la nivelul județului. Actele întocmite de SC Topo Service, pentru care aceasta a primit sumele de bani menționate în contractul și actul adițional întocmit, nu au avut ca rezultat deschiderea cărților funciare ori realizarea unei evidențe actualizate de cadastru și publicitate imobiliară la nivelul mun. Miercurea Ciuc, fiind prejudiciat bugetul local cu sumele de bani achitate pentru lucrări lipsite de valoare juridică și finalitate", se spune în document.

Anchetatorii au constatat că Domokos Szoke a determinat modificarea ilegală, în favoarea unei persoane, a unui contract de închiriere ce are ca obiect închirierea de către o societate a unui spațiu comercial proprietate privată a administrației locale Miercurea Ciuc, utilizat de societate ca punct de lucru.

La 22 iunie 2014, susțin procurorii, Szoke a fost solicitat de persoana respectivă să altereze conținutul contractului pentru a permite chiriașului să subînchirieze parte din imobil, modificarea ilegală fiind făcută de viceprimar o zi mai târziu.

De asemenea, Szoke, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor depuse la o licitație organizată de primărie pentru atribuirea unui contract de lucrări de amenajare zonă verde, în valoare estimată de peste 1,3 milioane lei, a acceptat și declarat câștigătoare o ofertă neconformă depusă de SC Garden Center Grup SRL, din București, iar ulterior a semnat acte administrative pe baza cărora au fost aprobate decontări ilegale în favoarea firmei, în temeiul unei documentații neconforme realității care atesta lucrări pentru suprafață de teren mai mare decât cea reală.

După executarea lucrărilor, au constatat procurorii, Domokos Szoke a semnat și avizat documentații justificative prin care au fost acceptate plățile pentru lucrări aferente unei suprafețe de teren de 100 de ori mai mare decât cea reală.

"A mai rezultat comiterea unei infracțiuni de abuz în serviciu de către Szoke, ce a constat în luarea autoturismului de serviciu, din dotarea primăriei și deplasarea cu el strict în interes personal, de la domiciliul din Miercurea Ciuc, în perioada 18-21.07.2014, în concediu la rude din jud. Tulcea. Cheltuielile cu combustibilul au fost imputate Primăriei Mun. Miercurea Ciuc, iar valoarea combustibilului și uzura autovehiculului constituie prejudiciu material cauzat Mun. Miercurea Ciuc", mai subliniază DNA.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Antonia Niță)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”