UPDATE DNA: Ioan Bendei, pus sub control judiciar în dosarul privind cesionarea de către LPF a drepturilor tv
Procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de Ioan Bendei, la data faptelor administrator al SC RCS&RDS SA, în dosarul privind cesionarea de către Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a drepturilor de televizare pentru meciurile din Liga I, informează DNA.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 7 iunie, pentru inculpatul Ioan Bendei, la data faptelor administrator al SC RCS&RDS SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și complicitate la spălare de bani", se arată într-un comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.
În vederea confiscării speciale, procurorii anticorupție au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor ce aparțin societăților comerciale Bodu SRL (până la concurența sumei de 16.771.659 lei) și RCS&RDS SA (până la concurența sumei de 13.714.414 lei).
Pe 17 mai, Serghei Bulgac, la data faptei director general al companiei RCS&RDS, a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupție pentru spălare de bani.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au finalizat procedura de aducere la cunoștință a învinuirii și față de celelalte persoane fizice și juridice cercetate — SC RCS&RDS SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și spălare de bani, și SC Bodu SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită și spălare de bani", se arăta într-un comunicat al DNA.
În același dosar, pe 5 mai, DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile și față de Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, acuzat de luare de mită și complicitate la spălare de bani.
Procurorii anticorupție au mai dispus atunci efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Ioan Bendei, Alexandru Oprea — la data faptei directorul general și președintele consiliului de administrație al RDS&RCS, pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei — la data faptelor coordonatorul activității juridice al companiei, pentru complicitate la dare de mită și complicitate la spălare de bani, Florin Bogdan Bădiță — la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, precum și față de Bogdan Dumitru Dragomir — la data faptelor asociat unic al aceleiași societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani.
Potrivit procurorilor, în perioada aprilie 2009 — mai 2011, Dumitru Dragomir ar fi pretins suma de 3,5 milioane de euro, din care ar fi primit 3,1 milioane de euro, de la Bendei, în scopul atât de a îndeplini, cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum și de a îndeplini acte contrare acestora, în contextul cesionării drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I.
Suma de bani ar fi fost mascată ulterior sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune, încheiat între o firmă controlată de Dumitru Dragomir și compania de televiziune prin cablu, susțin anchetatorii.
AGERPRES