UPDATE DNA: Fostul deputat Mihai Banu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

UPDATE DNA: Fostul deputat Mihai Banu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Mihai Banu, la data faptelor deputat, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, informează DNA.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Dorinel Ursărescu şi Ion Rotaru, administratori ai unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, în perioada iulie 2010 - noiembrie 2011, Mihai Banu, în calitate de deputat, ar fi pretins şi primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăţi comerciale, de la cei doi, suma totală de 1.264.000 lei (824.000 lei de la Dorinel Ursărescu şi 440.000 lei de la Ion Rotaru).

"Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru ca inculpatul Mihai Banu să-şi exercite influenţa asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, astfel încât aceasta să subcontracteze lucrările de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda - Buruieneşti, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ, firmelor administrate de Dorinel Ursărescu şi Ion Rotaru. De asemenea, Banu a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin, a căror valoare a fost încasată, în cele din urmă, de către inculpatul Banu Mihai", se precizează în comunicatul DNA transmis miercuri AGERPRES.

Sursa citată arată că, pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea lui Mihai Banu, între cele două societăţi subcontractoare şi firma care i-ar fi remis contravaloarea biletelor la ordin ar fi fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii fictive.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA menţionează că Mihai Banu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru aceeaşi infracţiune, fiind condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 3 ani închisoare.

Dorinel Ursărescu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru infracţiuni asimilate faptelor de corupţie din 19 decembrie 2015, fiind condamnat definitiv la închisoare cu suspendare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...