UPDATE Directorul Tel Drum, Petre Pitiș, la DNA

UPDATE Directorul Tel Drum, Petre Pitiș, la DNA

Directorul societății Tel Drum, Petre Pitiș, s-a prezentat marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a participa la desigilarea sistemelor informatice ridicate în urma perchezițiilor efectuate de anchetatori.

Întrebat de jurnaliști la intrarea în DNA dacă s-a prezentat pentru a lua parte la perchezițiile informatice, Petre Pitiș a răspuns: "Da. Despre dosar nu pot să vă spun nimic, dacă vreți vă spun despre firmă. Îmi aparține mie. La percheziție s-au găsit documentele cu care eu am cumpărat acțiunile, pachetul majoritar al acțiuni. Și dintr-o firmă care plătea regulat 20 de milioane la bugetul consolidat de stat putem să ajungem la o firmă la care va trebui să plătească statului 10 milioane de lei ajutor de șomaj, în urma unor acuzații. (...) Pachetul majoritar al acțiunilor este al meu".

El a adăugat că deține peste 50% din acțiuni la societatea Tel Drum, diferența fiind deținută de alte cinci persoane, precizând că Liviu Dragnea nu se numără printre aceștia și nici nu a fost de când se află la conducerea firmei.

Petre Pitiș a mai precizat că nu există o relație personală între el și Liviu Dragnea și nici nu l-a întâlnit.

"Nicio relație personală, nu l-am întâlnit nici când era președinte la Consiliul județean, nu a semnat dumnealui contractele, m-am uitat pe ele, din partea Consiliului județean (...) licitațiile erau semnate de un vicepreședinte al Consiliului județean", a spus Pitiș.

Referitor la ce a susținut DNA cu privire la faptul că licitația pentru achiziționarea stației de mixturi asfaltice ar fi fost trucată, Petre Pitiș a susținut că actele au fost întocmite corect.

"Punctul nostru de vedere, după ce am consultat firma care ne-a asigurat consultanță la realizarea acestui proiect, este că actele au fost întocmite confirm ghidului. (...) Conform ghidului eram obligați să facem licitație publică, ceea ce am și făcut, la licitația publică a fost publicată pe site-ul AFIR (Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale — n.r.), putea să participe și firma producătoare și oricare altă firmă", a spus Pitiș.

Întrebat dacă la percheziția informatică vor fi găsite probe împotriva sa. Pitiș a răspuns: "Nu cred. Nu știu, depinde ce pot interpreta dumnealor (procurorii — n.r.). Noi considerăm că procedura de încheiere a contractului cu AFIR a fost perfect legală și a respectat normele ghidului de procedură. Poate solicităm un expert în proceduri să ne spună părerea lui. Părerea noastră și a firmei de consultanță este că s-au respectat toate normele", a conchis directorul Tel Drum.

DNA anunța, pe 18 august, că Societatea Tel Drum SA și reprezentanții acesteia — Petre Pitiș și Mircea Vișan — au fost puși sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit sursei citate, în același dosar au fost puși sub urmărire penală și societatea WFA Impex SRL, Florian Ion, reprezentant al acestei firme, și Florea Neda, reprezentant al Tel Drum SA, toți pentru complicitate la săvârșirea aceleiași infracțiuni.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…