UPDATE CFR Călători: 52 de trenuri anulate, la ora 13:15, din cauza vremii

UPDATE CFR Călători: 52 de trenuri anulate, la ora 13:15, din cauza vremii

CFR Călători a anulat luni, până la ora 13:00, 52 de trenuri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, conform informaţiilor postate de companie pe pagina de Facebook.

"Astăzi a fost luată decizia anulării a aproximativ 4% din cele 1.200 de trenuri CFR Călători care circulă zilnic în România. Măsura are ca scop eliberarea liniilor în vederea facilitării intervenţiilor cu utilaje şi pluguri de zăpadă şi evitarea unor situaţii nedorite pentru pasageri. Traficul de călători va fi preluat de restul garniturilor din graficele de circulaţie, acolo unde există această posibilitate", precizează reprezentanţii CFR Călători.


Trenurile anulate sunt în marea majoritate Regio, dar sunt şi patru Interregio, respectiv Craiova-Sibiu şi Sibiu-Craiova, şi Bucureşti Nord-Constanţa/Constanţa-Bucureşti Nord.

* UPDATE CFR Călători: 37 de trenuri anulate din cauza condiţiilor meteo, luni dimineaţa la ora 10:00

CFR Călători a anulat 37 de trenuri care ar fi trebuit să circule în sudul ţării, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat compania feroviară pe pagina de Facebook.

"Pentru evitarea unor situaţii nedorite şi pentru eliberarea liniilor în vederea intervenţiilor cu plugurile de zăpadă, pe anumite rute se reduce numărul de trenuri, traficul de călători urmând să fie preluat de restul garniturilor din graficele de circulaţie, acolo unde există această posibilitate", spun reprezentanţii CFR Călători , într-un update luni la ora 10:00.

Trenurile anulate sunt în marea majoritate Regio, dar sunt şi două Interregio, respectiv Craiova-Sibiu şi Sibiu-Craiova.

CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul din gări, la telefoanele 0219521 - INFO CFR (trafic intern) sau 021.319.0358, la Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti, dar şi pe aplicaţia Info Tren în circulaţie ( http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren ).

Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau a călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

* CFR Călători: 16 trenuri anulate, luni dimineaţa; 6 trenuri au întârzieri de până la 90 minute

Un număr de 16 trenuri sunt anulate luni dimineaţa din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, în timp ce alte şase trenuri care ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti înregistrează întârzieri de până la 90 de minute, potrivit CFR Călători.

Cele mai semnificative întârzieri sunt consemnate în cazul trenurilor care circulă pe relaţia Craiova - Bucureşti şi Timişoara Bucureşti, de 90, respectiv 85 de minute. La plecări doar două trenuri au întârzieri, cele care pleacă către Braşov (80 minute) şi Constanţa (20 minute).

"CFR Călători informează că în contextul temperaturilor foarte scăzute şi al avertizărilor meteo de vreme rea trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condiţiilor de iarnă. La nivelul sucursalelor Bucureşti, Galaţi, Braşov, Constanţa şi Craiova s-au instituit comandamente de iarnă. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pentru evitarea unor situaţii nedorite pentru pasageri, pe rutele Constanţa - Mangalia, Constanţa - Medgidia - Tulcea Oraş şi Ciulniţa - Slobozia Veche se reduce numărul trenurilor, traficul de călători între aceste localităţi urmând să fie preluat de restul garniturilor din grafice ( www.cfrcalatori.ro )", se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

De asemenea, au fost anulate trenuri şi pe rutele Caracal-Corabia, Roşiori Nord - Turnu Măgurele şi Roşiori Nord - Zimnicea.

Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, CFR Călători a luat măsuri suplimentare - asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă şi pregătirea materialului rulant pentru circulaţie în condiţii de iarnă, suplimentarea echipelor de intervenţie şi asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităţilor proprii (revizii, depouri), pregătirea suplimentară a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum.

În funcţie de evoluţia vremii şi a temperaturilor foarte scăzute ce au implicaţii asupra infrastructurii feroviare şi asupra funcţionalităţii materialului rulant, pot să apară şi alte modificări în programul de circulaţie a trenurilor de pasageri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…