UPDATE CE: România trebuie să recupereze de la CFR Marfă peste 570 de milioane euro

UPDATE CE: România trebuie să recupereze de la CFR Marfă peste 570 de milioane euro

Comisia Europeană a constatat, luni, că operatorul de transport feroviar de marfă CFR Marfă a primit un ajutor de stat incompatibil în valoare de cel puţin 570 de milioane euro, din partea României, prin anularea datoriilor şi prin neîncasarea unor datorii de la societate, şi, în consecinţă, a cerut României să recupereze de la companie ajutorul ilegal şi dobânzile aferente, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.


Decizia CE prevede şase luni pentru punerea în aplicare a deciziei de recuperare, în locul perioadei obişnuite de patru luni, se precizează în comunicat.

"Piaţa transportului feroviar de marfă este o componentă esenţială a legăturilor de transport în orice economie. Anumite măsuri de sprijin public în favoarea operatorului istoric CFR Marfă, deţinut de stat, i-au conferit acestuia un avantaj economic neloial faţă de alţi operatori. Acestea au constat în anularea datoriilor publice şi necolectarea de către creditorii publici a sumelor datorate de operator. Măsurile încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. România trebuie acum să recupereze ajutorul incompatibil", a declarat comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager

CFR Marfă este operatorul istoric de pe piaţa românească de transport feroviar de marfă. De mai mulţi ani, societatea, care este deţinută integral de stat, se confruntă cu dificultăţi economice. Aceasta are un nivel ridicat de îndatorare, în special faţă de administratorul infrastructurii feroviare din România, CFR Infrastructură, care este, de asemenea, deţinut în totalitate de stat, şi a avut datorii mari faţă de agenţiile naţionale de asigurări sociale şi de administrare fiscală timp de mulţi ani.

Spre deosebire de transportul feroviar de călători, piaţa transportului feroviar de marfă din România este extrem de competitivă, întrucât există numeroşi operatori privaţi; unii dintre aceştia au dobândit o cotă de piaţă considerabilă ca urmare a liberalizării pieţei în anul 2007. În martie 2017, Asociaţia Transportatorilor Feroviari Privaţi din România a adresat Comisiei o plângere oficială, în care a susţinut că CFR Marfă ar fi beneficiat de ajutoare de stat cu încălcarea normelor UE în materie.

La 18 decembrie 2017, Comisia a iniţiat o investigaţie aprofundată pentru a stabili dacă mai multe măsuri luate de România în sprijinul societăţii CFR Marfă respectau normele UE privind ajutoarele de stat, în special: conversia creanţelor în acţiuni în valoare de aproximativ 363 de milioane euro (1 669 de milioane lei) în 2013 precum şi necolectarea, cel puţin din 2010, a datoriilor la bugetul de asigurări sociale şi a taxelor restante datorate de CFR Marfă, precum şi a datoriilor societăţii faţă de CFR Infrastructură.

Comisia Europeană a constatat că acţiunile statului din iunie 2013 vizând executarea silită a datoriilor la bugetul de asigurări sociale şi taxele restante ale societăţii CFR Marfă la bugetul de stat au fost conforme cu piaţa.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte restul de măsuri identificate, Comisia a constatat că, în cazul de faţă, statul român a acţionat mai degrabă în calitate de autoritate publică decât ca acţionar al societăţii. În plus, chiar dacă statul ar fi acţionat în calitatea sa de acţionar şi, prin urmare, criteriul operatorului privat în economia de piaţă ar fi fost aplicabil, niciun operator privat nu ar fi anulat datoria sa sau s-ar fi abţinut să obţină în mod activ rambursarea datoriilor acumulate de-a lungul anilor fără o compensaţie financiară suficientă.

"Comisia a concluzionat că sprijinul din bani publici acordat de România a conferit societăţii CFR Marfă un avantaj economic neloial faţă de concurenţii săi. Prin urmare, aceste măsuri constituie ajutor de stat în sensul normelor UE" se arată în comunicatul CE.

Întrucât CFR Marfă este o societate aflată în dificultate cel puţin din 2009, Comisia a evaluat diferitele măsuri în temeiul orientărilor sale privind salvarea şi restructurarea. Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei societăţi aflate în dificultate financiară numai în condiţii specifice şi impun, în special, ca respectiva societate să facă obiectul unui plan de restructurare solid care să asigure redobândirea viabilităţii sale pe termen lung, ca aceasta să contribuie la costurile aferente restructurării sale şi ca denaturările concurenţei să fie limitate.

"În cazul de faţă, aceste condiţii nu au fost îndeplinite: Comisiei nu i-a fost notificat niciun plan solid de restructurare şi nu a existat nicio contribuţie la costul unei restructurări din partea societăţii şi nici măsuri compensatorii pentru a se asigura că denaturările concurenţei sunt limitate" precizează Executivul comunitar.

Prin urmare, Comisia a concluzionat că finanţarea publică acordată de România societăţii CFR Marfă, care se ridică în total la cel puţin 570 de milioane euro plus dobânzi, este incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat şi, prin urmare, trebuie să fie recuperată de România.

Executivul comunitar subliniază că normele UE privind ajutoarele de stat impun, ca o chestiune de principiu, recuperarea fără întârziere a ajutoarelor de stat incompatibile, în scopul de a se elimina denaturarea concurenţei create de ajutor. Normele UE privind ajutoarele de stat nu prevăd aplicarea de amenzi, iar recuperarea nu are drept scop penalizarea societăţii în cauză, ci pur şi simplu restabilirea egalităţii de tratament cu alte societăţi.

"Comisia este pe deplin conştientă de sectorul sensibil în care operează CFR Marfă şi, prin urmare, decizia prevede şase luni pentru punerea în aplicare a deciziei de recuperare, în locul perioadei obişnuite de patru luni" se precizează în comunicat.

CFR Marfă a fost constituită ca societate pe acţiuni la 1 octombrie 1998, ca urmare a reorganizării operatorului feroviar istoric român, Societatea Naţională a Căilor Ferate Române ("SN CFR"). CFR Marfă furnizează servicii de transport feroviar de mărfuri, cum ar fi, printre altele, cărbune din producţia internă, ciment, produse chimice, cereale şi oleaginoase, lemn, sare şi metale.

În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, se poate considera că intervenţiile publice în favoarea unor companii nu implică ajutor de stat atunci când statul nu acţionează în calitate de autoritate publică ci în condiţii pe care un operator privat le-ar fi acceptat (principiul operatorului în economia de piaţă). Dacă acest principiu nu este aplicabil sau respectat, intervenţiile publice constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, întrucât îi conferă beneficiarului un avantaj economic faţă de concurenţii săi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…