UPDATE CCR: Nu există conflict juridic de natură constituțională între puterile statului
Curtea Constituțională a României a stabilit miercuri că nu există conflict juridic de natură constituțională între puterile statului în urma adoptării OUG privind modificarea Codurilor penale.
Președintele CCR, Valer Dorneanu, a anunțat, la finalul ședinței de miercuri, că s-a constatat că nu există conflict nici între autoritatea judecătorească și Guvern și nici între Parlament și Guvern.
"În privința naturii conflictului dintre Parlament și Guvern s-a spus că în acest caz Guvernul și-a arogat o putere de legiferare care nu îi este atribuită în Constituție și ca exagerată în utilizarea ordonanței de urgență. Este adevărat că, potrivit principiului separației puterilor, Parlamentul este cel care are suveranitatea legislativă și competența de a da legi organice primare. Guvernul, de regulă, nu are o asemenea competență. În mod excepțional, însă chiar prin Constituție (...), Guvernul poate fi delegat de puterea legislativă să emită ordonanțe fie simple, fie de urgență. (...) În această privință, nu există un conflict, pentru că Guvernul a acționat legal în sfera lui de competență de a emite ordonanțe", a explicat șeful CCR.
Anterior, el precizase că abrogarea OUG 13/2017 nu poate opri procesul constituțional în curs de derulare.
"În repetate rânduri, Curtea Constituțională s-a pronunțat chiar în cazul unor conflicte sesizate de fostul Guvern Ponta. Renunțarea sau abrogarea unui act normativ nu ne poate opri din mersul procesual constituțional al acestuia. Ca atare nu are relevanță abrogarea OUG 13. Această abrogare poate avea consecințe mâine, când o să judecăm constituționalitatea ordonanței", a susținut Dorneanu.
Președintele CCR a subliniat că nu orice conflict dintre autorități îndeplinește condiția unui conflict juridic de natură constituțională, ci doar când o parte sau părțile își arogă puteri, atribuții, competențe din sfera de activitate a celeilalte autorități sau când o autoritate își declină competența, nu își exercită rolul pe care îl are, potrivit obligațiilor sale, sau refuză să îl îndeplinească.
Curtea Constituțională a României (CCR) a discutat miercuri cererile președintelui Klaus Iohannis și șefei Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, privind constatarea unui conflict între puterile statului în urma adoptării OUG privind modificarea Codurilor penale.
AGERPRES/(A — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)