UPDATE CCR a amânat pronunțarea unei decizii în cazul legii privind darea în plată pentru 27 octombrie

UPDATE CCR a amânat pronunțarea unei decizii în cazul legii privind darea în plată pentru 27 octombrie

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, marți, pentru 27 octombrie pronunțarea unei soluții în cazul celor 33 de sesizări privind neconstituționalitatea legii privind darea în plată, formulate de instituții bancare, a anunțat judecătorul CCR Daniel Morar.

Potrivit unor surse din CCR, decizia a fost luată în contextul în care au fost făcute memorii de către mai multe părți din dosare, există poziții ale Băncii Naționale a României și judecătorii vor trebui să conexeze mai multe rapoarte, fiind vorba de un volum mare de date ce trebuie aprofundate.

20 dintre sesizări, care vizează excepții de neconstituționalitate ale unor articole din Legea 77/2016, au fost formulate de Raiffeisen Bank. Celelalte sesizări care vizează fie doar unele articole, fie actul normativ în integralitatea sa au fost făcute de BCR, BRD, Banca Românească, Alpha Bank, UniCredit Bank.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit a intrat în vigoare pe 13 mai.

"Consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii", prevede actul normativ.

Potrivit acestuia, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un împrumut pentru a intra sub incidența legii sunt: titularul creditului trebuie să fie consumator, nu profesionist, creditul la momentul acordării să nu depășească 250.000 de euro sau echivalent, iar imobilul ipotecat să fie cu destinația de locuință. În plus, în lege se menționează că împrumuturile acordate prin programul "Prima Casă" nu intră sub incidența actului normativ.

Legea se aplică și debitorilor care au fost deja executați silit sau celor care se află în procedură de executare silită.

Prevederile actului normativ se aplică atât creditelor în derulare, cât și celor viitoare și implică raporturile juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor.

Băncile au anunțat încă de atunci că vor contesta legea dării în plată la CCR și au majorat avansurile pentru creditele ipotecare clasice.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”