UPDATE Caraș-Severin: Au fost declarate decedate cele trei persoane intoxicate cu vapori de alcool când curățau o cisternă

UPDATE Caraș-Severin: Au fost declarate decedate cele trei persoane intoxicate cu vapori de alcool când curățau o cisternă

Reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Caraș-Severin au declarat, vineri, că au murit cele trei persoane care s-au intoxicat cu vapori de alcool în timp ce curățau o cisternă de transport bere.

"În ciuda efectuării manevrelor de resuscitare, reprezentanții SAJ au declarat decesul celor trei victime", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ''Semenic'' al județului Caraș-Severin, Magdalena Tocmelea.

Vineri dimineața, pompierii de la Punctul de lucru Băile Herculane și Detașamentul Caransebeș au intervenit pentru scoaterea a trei persoane dintr-o cisternă de transport bere. Acestea efectuau lucrări de curățare a cisternei și se pare că s-au intoxicat cu vapori de alcool. Incidentul s-a petrecut pe DN6, între localitățile Domajnea și Cornea.

* Caraș-Severin: Trei persoane, intoxicate cu vapori de alcool în timp ce curățau o cisternă de transport bere

Trei persoane s-au intoxicat vineri cu vapori de alcool în timp ce efectuau lucrări de curățare a unei cisterne de transport bere, aflată pe DN6 în apropierea localității Domajnea, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin.

"Punctul de lucru Băile Herculane și Detașamentul Caransebeș au intervenit pentru extragerea a trei persoane dintr-o cisternă de transport bere. Cele trei persoane efectuau lucrări de curățare a cisternei și se pare că s-au intoxicat de la vaporii de alcool. După extragere, victimele au fost predate serviciului de ambulanță județean. În momentul de față se efectuează manevre de resuscitare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU ''Semenic'' al județului Caraș-Severin, Magdalena Tocmelea.

Incidentul s-a petrecut pe DN6, între localitățile Domajnea și Cornea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică