UPDATE Brașov: Bărbatul care s-a accidentat în zona Aerodromului Zărnești a decedat

UPDATE Brașov: Bărbatul care s-a accidentat în zona Aerodromului Zărnești a decedat

UPDATE ORA 17.24 Bărbatul care s-a accidentat, miercuri, după un salt cu parașuta și care ulterior a decedat era militar, angajat în Ministerul Apărării Naționale, informează un comunicat MApN transmis AGERPRES.

''Un militar a suferit un accident miercuri, 26 iulie, în jurul orei 14,40, în timpul unui exercițiu de parașutare, în zona aerodromului Zărnești. Militarului i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, însă, cu toate eforturile echipei de intervenție SMURD, a fost declarat decedat în jurul orei 15,35. Locotenentul Gabriel-Cristian Dinicică, din Direcția informații militare, era în vârstă de 30 de ani, fiind angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 2013. Era căsătorit și avea un copil'', precizează sursa citată.

Potrivit MApN, pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, șeful DIM a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă.

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, este alături de familia militarului căzut la datorie și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe, se mai arată în comunicat.

Joi, 27 iulie, la ora 8,30, vor fi organizate în toate unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a locotenentului Gabriel Dinicică.

UPDATE ORA 16.01 Brașov: Bărbatul care s-a accidentat în zona Aerodromului Zărnești a decedat

Bărbatul care s-a accidentat miercuri, în zona Aerodromului "Piatra Craiului" din Zărnești, a fost declarat decedat, după ce medicii l-au resuscitat mai multe zeci de minute, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ISU Brașov, Ciprian Sfreja.

Bărbatul era în vârstă de 30 de ani, a precizat Sfreja.

Surse de la Aerodromul din Zărnești au precizat pentru AGERPRES că este vorba despre un parașutist, și nu un parapantist, cum au precizat salvatorii, într-o primă fază.

ORA 15.09 Brașov: Bărbat căzut cu parapanta, aflat în stare de inconștiență

Un bărbat a căzut miercuri cu parapanta între Râșnov și Tohanul Nou, în apropiere de DN73 Brașov-Pitești, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

Bărbatul este în stare de inconștiență, la fața locului deplasându-se un echipaj SMURD cu medic.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”