UPDATE Bihor: Planul roșu de intervenție, sistat la Bulz; bilanț-un mort și 16 răniți, dintre care trei grav
Bilanțul tragediei cauzate de o furtună puternică în campingul din localitatea Bulz indică 17 victime, dintre care un bărbat decedat, trei dintre răniți fiind în stare gravă, conform autorităților locale.
'Dintre cele 16 persoane rănite, patru s-au prezentat cu mijloace proprii la unitatea de primiri urgențe din Huedin, trei la UPU Oradea, iar restul de nouă au fost transportate de echipajele de pompieri medicale și ale serviciului de ambulanță. La fața locului au fost prezenți 57 de pompieri militari. Planul roșu a fost sistat, victimele asistate medical, transportate la spital, iar căutările s-au finalizat', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Crișana, cpt. Camelia Roșca.
Potrivit dr. Hadrian Borcea, șeful SMURD, în ce privește două persoane, din cele trei în stare gravă, ajunse la Spitalul Județean din Oradea, una dintre ele prezintă un traumatism cranian sever, iar a doua atât un traumatism cranian cât și unul toracic.
Prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu, a precizat că acțiunile de căutare s-au încheiat și că nu mai sunt alte victime.
'Nu mai este nimeni, turiștii care au mai rămas în camping au plecat de mult, în momentul de față se strâng echipamentele salvatorilor și se retrag echipajele ISU, ale Poliției și Jandarmilor. Au fost în total 90 de salvatori prezenți', a declarat prefectul.
Un mort și mai mulți răniți, după ce un camping din localitatea Bulz a fost distrus de furtună
Un bărbat de 60 de ani a murit, iar alte patru persoane printre care doi copii au fost răniți, duminică seară, într-un camping din localitatea Bulz, după ce peste mașina în care se aflau a căzut un arbore, în timpul unei furtuni, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Bihor, Ioan Bizău.
Conform autorităților locale, rănite au fost și alte persoane aflate în camping, peste ale căror corturi s-au prăbușit copaci.
'Un jandarm de-al nostru din zonă a ajuns mai repede la fața locului. Putem să vă spunem că sunt la fața locului mai multe echipaje — SMURD, ISU. Este vorba despre un camping situat în localitatea Bulz la ieșirea spre Cornițel. Bărbatul de 60 de ani a decedat. Erau cu corturile, pentru că este o adunare religioasă, am înțeles' a spus Bizău, menționând că la Bulz intervin echipaje ISU din Aleșd și Oradea.
Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la nivelul județului Bihor a fost activat planul roșu de intervenție. Totodată, au fost trimise în sprijin trei ambulanțe SMURD din cadrul ISU Cluj.
Persoanele rănite sunt evaluate medical de echipajele ajunse la fața locului.
Potrivit prefectului județului Bihor, Ioan Mihaiu, în campingul de la Bulz erau circa o sută de persoane, care, când a început furtuna, s-au adăpostit în corturi și mașini. "O altă situație gravă este în cazul unui cort peste care a căzut un copac. O persoană din acel cort este în stare gravă", a spus Mihaiu.
Prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu, a menționat că la marginea localității Bulz sunt două campinguri, ambele fiind afectate de furtună.
''Sunt două campinguri de corturi la intrarea spre Bulz, unul pe stânga, altul spre dreapta. Ambele sunt afectate. Au căzut mai mulți plopi foarte mari, groși, vreo șapte-opt plopi, scoși din rădăcină de furtună. O mașină a fost distrusă, cu un decedat, încă două persoane în mașină au fost preluate de ambulanțe, una în stare de șoc, una rănită nu foarte grav. În celălalt camping un copac a căzut peste un cort. Acolo trei persoane, una în stare gravă, două în stare medie, nu foarte grave. Sunt echipaje de la ISU, de jandarmi, poliție și civili care ajută să caute printre copacii căzuți, să nu fie și alte persoane prinse sub crengi. Am înțeles că de joi era o adunare religioasă, lumea a cam plecat, nu erau multe în seara de duminică. Furtuna a durat puțin. Persoanele rănite sunt ajunse deja la spital'', a spus Mihaiu.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a menționat că mai multe ambulanțe au plecat spre camping și din Bihor și de la Cluj.
În seara de duminică, o furtună puternică a smuls din rădăcini mai mulți plopi foarte mari care au căzut peste mașinile și corturile dintr-un camping din marginea localității Bulz. Imediat după ce a început să plouă, a căzut grindină, iar apoi s-a format o vijelie ce ar fi fost asemănătoare tornadelor. Mai mulți turiști din camping au fugit și au reușit să ajungă în casele sătenilor, alții rămânând în mașini sau în corturi. Autoritățile au instituit plan roșu de intervenție. Mai mulți turiști au fost răniți, duminică seara, după ce un camping din localitatea Bulz a fost distrus de o furtună, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
AGERPRES