UPDATE Audierile în dosarul incendiului de la Bamboo continuă, fiind așteptat și patronul clubului

UPDATE Audierile în dosarul incendiului de la Bamboo continuă, fiind așteptat și patronul clubului

Anchetatorii continuă luni audierile în cazul incendiului de la clubul Bamboo și este posibil să se prezinte în fața lor și patronul clubului, au precizat pentru AGERPRES reprezentanți ai Poliției Capitalei. Echipele ISU București-Ilfov au păstrat o autospecială de stingere la clubul Bamboo pentru a supraveghea eventualele focare de incendiu rămase nestinse, au anunțat luni, pentru AGERPRES, oficiali ai instituției. Conform acestora, este posibil ca în cursul zilei de luni incendiul de la Bamboo să fie declarat stins.

UPDATE ORA 9.32 ISU menține pentru supraveghere o autospecială de stingere la fața locului

Echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au păstrat o autospecială de stingere la clubul Bamboo pentru a supraveghea eventualele focare de incendiu rămase nestinse, au anunțat luni, pentru AGERPRES, oficiali ai instituției.

Conform acestora, este posibil ca în cursul zilei de luni incendiul de la Bamboo să fie declarat stins.

Incendiul de la clubul Bamboo din Capitală, care a izbucnit sâmbătă dimineață, nu a fost încă declarat lichidat de către pompieri. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare proporție.

Până în acest moment, nu au fost identificate persoane care și-ar fi pierdut viața în urma incendiului.

ORA 9.14 Audierile în dosarul incendiului de la Bamboo continuă, fiind așteptat și patronul clubului

Anchetatorii continuă luni audierile în cazul incendiului de la clubul Bamboo și este posibil să se prezinte în fața lor și patronul clubului, au precizat pentru AGERPRES reprezentanți ai Poliției Capitalei.

În cursul zilei de duminică au fost chemate la sediul Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei 20 persoane, printre care administratorul clubului — care s-a prezentat împreună cu avocatul — angajați și clienți ai clubului bucureștean, în total fiind audiate până în prezent 40 de persoane.

Cercetările în cazul incendiului de la clubul Bamboo au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, cu sprijinul altor structuri din cadrul Poliției Capitalei.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București și reprezentanți ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei s-au deplasat duminică la clubul Bamboo pentru a evalua situația din teren.

Incendiul de la clubul Bamboo din Capitală, care a izbucnit sâmbătă dimineață, nu a fost încă declarat lichidat de către pompieri. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare proporție.

"Am început o cercetare la fața locului. Din păcate, structura și locul nu ne permit să intrăm în interior. Pompierii care sunt prezenți de ieri (sâmbătă-n.r.) nu au declarat lichidat incendiul, nu se poate pătrunde. Am venit și azi (duminică-n.r.) ca să facem o evaluare pentru a găsi cea mai bună soluție tehnică pentru a putea intra și a ne desfășura activitățile care sunt specifice, în special cercetarea la fața locului. (...) Incendiul n-a fost încă declarat lichidat. (...) Structura nu permite să se pătrundă în condiții de siguranță și, cel mai probabil, o să fie dezafectată", a arătat duminică Mihai Prună , procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Acesta a arătat că, dacă va fi nevoie, va reveni la fața locului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”