UPDATE Atac armat într-un club de noapte din Florida: numeroși răniți; autorul atacului este mort (poliția)

UPDATE Atac armat într-un club de noapte din Florida: numeroși răniți; autorul atacului este mort (poliția)

UPDATE ORA 13.04 Autorul atacului armat dintr-un club de noapte din Orlando, Florida, frecventat de homosexuali, este mort, a anunțat duminică poliția pe contul său de Twitter, relatează AFP, Reuters și DPA.

Sursa foto: Orlando Police / Twitter

"Atacul armat de la Pulse: persoana care a tras în club a murit", a postat poliția pe contul său de Twitter , la circa patru ore după începerea atacului. Potrivit Reuters, autorul atacului armat a fost găsit mort în interiorul clubului.

Cu câteva minute anterior poliția a postat informația că poate "confirma că este o situație cu numeroase victime", fără a preciza dacă este vorba despre morți sau răniți. Anterior, media furnizaseră un bilanț de până la 20 de răniți prin împușcare în urma atacului armat.

Potrivit martorilor, atacul armat a început în jurul orei locale 02.00 duminică dimineață, poliția fiind chemată în scurt timp la fața locului. Un martor care se afla în interior la momentul atacului a spus că s-au tras în jur de 40 de gloanțe.

Această nouă dramă din Orlando are loc la mai puțin de 48 de ore după ce o tânără cântăreață americană a fost și ea împușcată mortal după un concert. Christina Grimmie, fostă candidată la "The Voice", a fost împușcată mortal în timp ce semna autografe la finalul unui concert desfășurat la Plaza Live, situat la mai puțin de 5 km de clubul Pulse.

ORA 11.20 Atac armat într-un club de noapte din Florida soldat cu mai mulți răniți

Numeroase persoane au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club de noapte frecventat de homosexuali, relatează AFP.

În jurul orei locale 05.00 s-a auzit un zgomot puternic în fața clubului de noapte, dar poliția din Orlando a anunțat cu puțin timp în urmă că a efectuat "o explozie controlată".

"Numeroși răniți. Nu vă apropiați de cartier", a precizat poliția din localitate pe contul său de Twitter .

"În jurul orei 02.00 (06.00 GMT), cineva a început să tragă. Oamenii s-au aruncat la pământ", a declarat pentru Sky News unul dintre clienții clubului, Ricardo Negron.

"Cred că a atras în aer pentru că am văzut sticla de la lămpi căzând. A fost o scurtă pauză în aceste împușcături și unii dintre noi au putut să se ridice și să fugă afară", a adăugat el.

Martorul a spus că a auzit "tiruri non-stop" timp de un minut. "Cu siguranță erau oameni răniți sau mai grav", a mai spus Negron.

Potrivit mai multor relatări, atacatorul ar fi încă în interiorul clubului și ar avea ostatici. Un alt martor care a auzit împușcăturile în timp ce ieșea din club și a plecat în grabă de la fața locului susține că în jur de 70 de mașini de poliție au venit la locul incidentului armat.

O postare pe pagina de Facebook a clubului din jurul orei 02.00 avertizează pe "toată lumea să iasă din clubul Pulse și să fugă".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…