UPDATE Arabia Saudită: Cel puțin 453 de persoane au murit într-o busculadă în timpul pelerinajului de la Mecca

UPDATE Arabia Saudită: Cel puțin 453 de persoane au murit într-o busculadă în timpul pelerinajului de la Mecca

Cel puțin 453 de persoane de mai multe naționalități au murit și 719 au fost rănite, joi, într-o busculadă la Mina, în apropierea orașului sfânt musulman Mecca, din Arabia Saudită, unde circa două milioane de oameni participă în aceste zile la pelerinajul anual (Hajj), transmit Reuters, AFP și DPA. 'Numărul morților este acum de 453 și cel al răniților de 719', a anunțat protecția civilă într-o postare pe Twitter, într-o ultimă actualizare a bilanțului victimelor, care nu a încetat să crească de dimineață.

Busculada, produsă în timpul ritualului aruncării cu pietre, a avut loc la Mina, localitate situată la câțiva kilometri de Mecca.

Potrivit sursei citate, șase echipe ale Protecției civile sunt desfășurate pe teren pentru a acorda îngrijiri medicale și a dirija fluxului de pelerini spre rute alternative. Trupurile victimelor și răniții sunt transportați la spitalele din apropiere.

Între timp, Iranul a acuzat erori de securitate pentru busculada în care ar fi murit și 15 cetățeni iranieni.

'Din motive pe care nu le cunoaștem', un drum a fost închis în apropierea locului în care pelerinii treceau prin ritualul lapidării simbolice a lui Satan, a afirmat șeful organizației iraniene care se ocupă de organizarea pelerinajului. 'Acest lucru a cauzat tragicul accident', a adăugat Said Ohadi la televiziunea de stat iraniană.

Incidentul de joi are loc la trei săptămâni după ce o macara s-a prăbușit la Marea Moschee din Mecca, 109 persoane pierzându-și viața.

În ianuarie 2006, o busculadă produsă în timpul Hajj-ului s-a soldat cu moartea a 364 de pelerini. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”