UPDATE Aproximativ 5.000 de persoane, așteptate la mitingul clienților cu credite în franci elvețieni din Piața Victoriei

UPDATE Aproximativ 5.000 de persoane, așteptate la mitingul clienților cu credite în franci elvețieni din Piața Victoriei

Circa 5.000 de persoane sunt așteptate, duminică după-amiază, în Piața Victoriei, la protestul organizat de către clienții cu credite în franci elvețieni, a declarat, pentru AGERPRES, Cătălin Voivozeanu, membru al Grupului Clienților cu Credite în CHF /GCCC/, și unul dintre organizatorii evenimentului.

'Din informațiile pe care le am până în acest moment, ar trebui să avem în Piața Victoriei 5.000 de manifestanți, care vin din toată țara. În privința urmărilor acestui protest, noi sperăm să trezim clasa politică, care, de cinci luni de zile de când a explodat cursul francului elvețian, nu au făcut nimic. Au adoptat decât o Lege a insolvenței care nu are aplicabilitate, iar Legea conversiei, așa cum am propus-o noi, au uitat-o printr-un sertar. Sperăm, cu presiunea noastră asupra lor, să adopte această lege. Avem în plan solicitarea unei audiențe, precum și depunerea, probabil în dimineața zilei de mâine /luni, 15 iunie 2015, n.r./ a unui Memoriu la Guvern prin care cerem o întrevedere', a spus Voivozeanu.

Potrivit reprezentantului GCCC, până în acest moment, s-a încercat abordarea directă și individuală a băncilor, în sensul de negociere a creditelor în franci elvețieni, dar rezultatele nu au apărut.

'Noi am încercat și varianta propusă de Guvernatorul BNR /Mugur Isărescu, n.r./, de a negocia direct cu restul băncilor. Încercăm în continuare acest lucru, pentru că nu s-a finalizat acest proces, dar este decât o încercare și atâta tot, deoarece băncile nu sunt responsabile și nu vor să participe în mod concret la o reducerea semnificativă a ratei și acordarea unui discount, așa cum a făcut Banca Transilvania. Deci, în cazul acesta, când băncile nu vor să negocieze, singura noastră soluție este o lege, dar și parlamentarii noștri după cum se vede, nu se ocupă de problemele cetățenilor', a menționat Cătălin Voivozeanu.

Acesta a precizat că, deși numărul clienților în franci elvețieni anunțat de Banca Națională a României este de 75.000, dacă sunt adăugate și creditele externalizate, cifra ajunge la 120.000, iar prin Legea conversiei se solicită fie o valoare a cursului inițial leu-franc, plus 20%.

'Prin Legea conversiei cerem și implicarea politică pentru a ne ajuta. Noi, prin legea noastră pe care am depus-o în Parlament, solicităm curs inițial plus 20%. Ulterior, doamna deputat Ana Birchall a venit cu propunerea de a se stabili un curs mediu lunar, de la momentul încheierii contractului de credit până în prezent. De asemenea, a venit fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, cu o lege care nu avea niciun fel de aplicabilitate, cu un discount de 15% și cu garanția statului. Nu avea niciun sens această propunere ținând cont că o bancă a reușit să vină cu un discount de 35% și fără garanția statului. Important este cum reușim să împărțim povara creditului între client și bancă', a explicat reprezentantul GCCC.

Grupului Clienților cu Credite în CHF a organizat alte două proteste similare la începutul acestui an, în lunile ianuarie și februarie, care au același scop, respectiv de a solicita autorităților convertirea în lei a creditelor în valută.

În data de 15 ianuarie 2015, francul elvețian s-a apreciat puternic pe piețele internaționale, câștigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Națională a Elveției (BNS) a renunțat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani.

Câteva dintre soluțiile pentru clienții cu credite în franci agreate în cadrul unei întâlniri între conducerea executivă a Băncii Naționale a României, conducerile băncilor comerciale care au acordat credite în franci elvețieni și conducerea Asociației Române a Băncilor au vizat anumite soluții individualizate precum menținerea ratelor lunare în lei aferente creditelor în franci la un nivel apropiat celui din decembrie 2014, conversia creditelor la cursul zilei și/sau acordarea unui discount privind cuantumul serviciului datoriei, dar și reducerea temporară a ratei dobânzii pentru a compensa efectul aprecierii CHF, însă doar în baza unor negocieri individuale și fără a discrimina debitorii în alte monede.

În context, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) susține că este necesară o soluție legislativă prin care să se impună împărțirea riscurilor și aplicarea principiului echității.

Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul istoric ar genera pierderi de 5,7 miliarde de lei (0,8% din PIB), iar conversia tuturor creditelor în valută (franci plus euro) la cursul istoric din momentul acordării creditului ar genera pierderi de 9,8 miliarde de lei (1,4% din PIB).

Datele BNR arată că în jur de 75.000 de români sunt afectați de problemele generate de aprecierea francului elvețian, un sfert dintre debitorii în CHF având credite sub 4.000 de franci și tot atâția, de peste 47.000 de franci. În privința gradului de îndatorare, clienții cu venituri de 700 de lei ajung la 184%, iar cei cu venituri peste 7.000 de lei la 26%, reiese din datele BNR.

Până în acest moment, doar Banca Transilvania /BT/, instituție care a achiziționat, la finele anului trecut, 100% din acțiunile Volksbank România, a venit cu o schemă de conversie a creditelor contractate în franci elvețieni.

Oferta băncii pentru clienții cu credite în franci elvețieni la Volksbank România include returnarea sumelor deja plătite de clienții cu credite în CHF, în contul comisionului de risc, prin diminuarea creditului în sold, reducere de 22,5% pentru cei care acceptă conversia creditelor din CHF, aplicabilă la soldul creditului curent rezultat ca urmare a diminuării cu comisionul de risc/administrare plătit efectiv și nerecuperat de clienți până la data conversiei.

Astfel, valoarea efectivă a reducerii totale diferă în funcție de situația fiecărui client în parte, ținându-se cont de soldul creditului, de sumele de plată scadente la care se face conversia, de eventuale restanțe și penalități sau de situațiile particulare în care comisionul de risc/administrare a fost deja recuperat de la Volksbank România de către clienți. Conversia se va realiza la cursul BNR din data semnării documentației în fața notarului public.

Potrivit datelor BT, până la data de 7 mai, în doar trei zile de la lansarea ofertei, 5.200 de clienți ai Volksbank au acceptat conversia acestor credite, dintr-un total de 18.300 de clienți.

Banca Transilvania a achiziționat, la finalul anului trecut, 100% din acțiunile Volksbank România de la Osterreichische Volksbanken, Groupe BPCE, DZ Bank și WGZ Bank. Documentele de perfectare a tranzacției pentru achiziționarea directă și indirectă 100% din acțiunile Volksbank România au fost semnate în data de 7 aprilie a acestui an.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”