UPDATE ANSVSA: Virusul pestei porcine africane, depistat la un porc mistreţ găsit mort pe un fond de vânătoare din judeţul Botoşani
Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la un porc mistreţ, găsit mort pe raza fondului de vânătoare 40 Suharau, în pădurea Alba (judeţul Botoşani), într-o zonă situată la aproximativ trei kilometri de limita de frontieră cu Ucraina, a anunţat, duminică, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
"Suspiciunea a fost emisă în data de 19 ianuarie, în urma emiterii unui buletin de analiză de către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Conform procedurii, probele au fost expediate către Institutul de Diagnotic şi Sănătate Animală, care astăzi, 20 ianuarie, a confirmat suspiciunea. Carcasa a fost distrusă prin incinerare, iar serviciile veterinare au intervenit pentru acţiuni de dezinfecţie şi protecţie a zonei afectate", precizează ANSVSA într-un comunicat remis AGERPRES.
Tot în data de 19 ianuarie, a fost convocată o Şedinţă a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Botoşani pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii.
Măsurile stabilite prevăd vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, reducerea efectivului de mistreţi în zonele cinegetice învecinate, neafectate de PPA, prin realizarea cotei de vânătoare şi a cotei suplimentare de intervenţie în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.
Proprietarii de porci domestici din zonă au fost informaţi să izoleze animalele în adăposturi pentru a nu veni în contact cu porcii mistreţi sau cu materiale susceptibile de a fi contaminate, provenite de pe fondurile de vânătoare.
Potrivi ANSVSA, ancheta epidemiologică este în desfăşurare.
Până la data de 11 ianuarie 2019, pesta porcină africană (PPA) era confirmată în 303 localităţi din 19 judeţe, cu un număr de 1.153 de focare, dintre care 19 în exploataţii comerciale şi 651 de cazuri la mistreţi. Până la data menţionată, au fost eliminaţi 364.237 de porci afectaţi de boală.
Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.
Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.
ORA 12.24 Botoşani: Suspiciune de pestă porcină la un porc mistreţ găsit mort lângă frontiera cu Ucraina
Autorităţile din judeţul Botoşani au convocat duminică o şedinţă a Comitetului pentru Combaterea Bolilor, în urma unei suspiciuni de pestă porcină.
Prefectul Dan Şlincu a declarat, pentru AGERPRES, că măsurile au fost luate după ce un porc mistreţ a fost găsit mort în apropierea frontierei cu Ucraina, iar primele analize, efectuate la un laborator din Suceava, au confirmat existenţa bolii.
Cadavrul mistreţului a fost descoperit pe Fondul de vânătoare Suharău, pe raza localităţii Alba din comuna Hudeşti, la trei kilometri de graniţă. Un pădurar a observat animalul mort şi a alertat autorităţile sanitar-veterinare.
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a prelevat probe de la animal, iar laboratorul din Suceava a indicat că porcul mistreţ avea pestă. Pentru confirmarea bolii, au fost înaintate probe şi la laboratorul din Bucureşti al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. AGERPRES/ (A- Autor: Cristian Lupaşcu, editori: Mihai Simionescu, Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)