UPDATE Alegeri în Bulgaria: Noua mişcare anti-corupţie, aproape pe picior de egaliate cu partidul conservator GERB

UPDATE Alegeri în Bulgaria: Noua mişcare anti-corupţie, aproape pe picior de egaliate cu partidul conservator GERB

O nouă mişcare anti-corupţie, lansată de doi oameni de afaceri formaţi în SUA, a creat surpriza alegerilor de duminică din Bulgaria, reuşind să întrunească aproape acelaşi număr de voturi ca şi conservatorii, în urma acestei a treia runde de alegeri legislative în decurs de un an, potrivit estimărilor la ieşirea de la urne, informează AFP.

Întrunind, potrivit exit-poll-urilor, peste 23% dintre sufragii, formaţiunea "Continuăm Schimbarea" se află aproape pe picior de egalitate cu partidul conservator GERB al fostului premier Boiko Borisov, creditat cu aproape 25%.

Acesta din urmă nu va putea forma un guvern în lipsa unui aliat, lăsând astfel cale liberă lui Kiril Petkov şi Asen Vasiliev, care s-au lansat abia în septembrie în cursa pentru putere, având însă o experienţă de câteva luni ca miniştri în cadrul guvernului interimar tehnocrat.

Slavi Trifonov, cântăreţul anti-sistem care a înregistrat o victorie în timpul scrutinului precedent înainte de a eşua să formeze un guvern, a căzut, potrivit primelor estimări, de la 24% la mai puţin de 10% din voturi.

Bulgaria a votat deja de două ori anul acesta, în aprilie şi apoi în iulie, punând capăt unui deceniu în care la putere s-a aflat Borisov, slăbit de manifestaţiile în masă de anul trecut.

Totuşi, diferitele aşa-zisele partide "ale schimbării" nu au reuşit până acum să se unească pentru a accede la putere.

Bulgarii au fost chemaţi duminică să aleagă şi preşedintele ţării. Rumen Radev, candidat la propria succesiune, s-a clasat pe primul loc în urma primului tur, cu 49% din voturi, comparativ cu 25% câte a întrunit cel mai apropiat contracandidat al său, rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gerdjikov, susţinut de GERB.

Şeful statului, devenit popular prin faptul că a susţinut protestele anti-corupţie din vara lui 2020, ar urma prin urmare să se impună cu uşurinţă în turul doi din 21 noiembrie.

Aceste noi alegeri au avut loc în toiul celui de-al patrulea val de COVID-19. Spitalele din Bulgaria sunt copleşite de numărul tot mai mare de contaminări, iar numărul de decese asociate COVID-19 este de aproape 200 în fiecare zi, în această ţară din Balcani unde mai puţin de un sfert dintre cei 6,9 milioane de locuitori sunt complet vaccinaţi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin