UPDATE Albania: Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă contra manifestanţilor la Tirana

UPDATE Albania: Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă contra manifestanţilor la Tirana

Mii de persoane protestau sâmbătă după-amiază la Tirana în faţa sediului guvernului albanez, forţele de ordine recurgând în mai multe rânduri la folosirea gazelor lacrimogene şi a tunurilor cu apă pentru a respinge manifestanţii, relatează AFP.

Doi poliţişti au fost răniţi şi spitalizaţi, în timp ce patru manifestanţi au fost internaţi pentru probleme respiratorii, a anunţat Ministerul Sănătăţii albanez.

Manifestanţii cer demisia premierului socialist Edi Rama, aflat la putere din 2013 şi acuzat de ''corupţie''.

Un grup de circa 100 de manifestanţi au aruncat mai întâi fumigene şi pietre în direcţia sediului guvernului, apărat de un important dispozitiv de poliţişti, şi au scandat ''Rama, pleacă!''. Ei au forţat de mai multe ori un cordon de poliţie şi au ocupat trotuarul din faţa clădirii.

Aproximativ zece demonstranţi au încercat să intre în clădire, dar au fost respinşi de poliţiştii aflaţi în interior.

Premierul albanez Edi Rama (54 de ani), care şi-a început în 2017 al doilea mandat, a anunţat vineri că nu se va afla la Tirana în timpul manifestaţiei de a doua zi, urmând să ia parte la Vlora, circumscripţia sa, la un ''dialog'' cu locuitorii despre ''dezvoltarea oraşului''.

''16 februarie va fi ultima zi la putere a lui Rama. Acest regim trebuie înlăturat cu orice preţ'', a afirmat miercuri liderul Partidului Democratic (centru-dreapta) de opoziţie, Lulzim Basha.

Opoziţia, formată din cinci partide de centru-dreapta şi de centru-stânga, acuză guvernul de ''complicitate cu crima organizată'' şi că ''a aruncat ţara în corupţie şi mizerie'' şi cere formarea unui cabinet de tehnocraţi care să organizeze alegeri anticipate.

''Situaţia este scăpată de sub control'', a declarat sâmbătă, din mijlocul mulţimii, Lulzim Basha, care a acuzat poliţia că le-a permis manifestanţilor să se apropie de sediul guvernului pentru a ''incita la violenţă'' şi că îi permite astfel lui Edi Rama să ''acuze opoziţia''.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri