UPDATE 70 de turiști nu pot coborî de la Bâlea Lac din cauza unei defecțiuni a telecabinei
Cei 70 de turiști, din care 45 de copii, care au rămas blocați marți, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgărașului, din cauză că s-a blocat telecabina și nu au cum coborî, au fost cazați la două cabane și li s-a asigurat gratis și o masă caldă, a precizat, pentru AGEPRES, Lidia Bădilă, purtătoarea de cuvânt a societății care administrează telecabina.
"Telecabina nu mai poate coborî în seara aceasta. Le-am asigurat gratis cazarea și masa celor 70 de turiști aflați sus, la Bâlea Lac. Nimeni nu s-a aflat în telecabină, când aceasta s-a blocat. Telecabina nu este deocamdată reparată. Dacă se va remedia defecțiunea tehnică, telecabina va circula dimineață la ora 9,00, fără turiști, ca să se facă o probă. Abia pe urmă se vor putea coborî turiștii, dacă telecabina este reparată și condițiile meteo o permit", a explicat Lidia Bădilă.
Potrivit acesteia, telecabina de la Bâlea s-a defectat marți, la ora 13,00. Nemulțumiți că nu pot coborî de la Bâlea Lac, o parte din turiștii blocați sus pe munte au sunat la 112, cerând ajutorul salvamontiștilor, deși nu este nimeni rănit și nu există nicio urgență medicală, care să necesite transportul vreunui turist de către salvamontiști.
În prezent, turiștii de la Bâlea Lac sunt în siguranță, în cabane. Tot la Bâlea Lac, dar în Hotelul de Gheață și în iglu-uri se mai află 31 de turiști britanici, veniți special să trăiască o senzație de neuitat, cazându-se nu în cabanele călduroase, ci la minus câteva grade, în paturi de gheață.
Șeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a explicat că patrula Salvamont de la Bâlea Lac se află în apropierea telecabinei, dar nu este nevoie de ajutorul salvamontiștilor.
Telecabina de la Bâlea este singurul mijloc de transport în această perioadă, care face legătura pe cablu, pe o distanță de 3.700 de metri, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în condițiile în care Transfăgărășanul este închis din cauza zăpezii foarte mari și a riscului de avalanșe.
AGERPRES/(AS-Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Mihaela Pană)