UPDATE Donald Trump retrage SUA din Acordul de la Paris
UPDATE ORA 22:59 Președintele american, Donald Trump, a anunțat, joi, de la Casa Albă, ieșirea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, după cum a promis să facă în timpul campaniei electorale, în numele apărării locurilor de muncă ale cetățenilor americani și sloganului "Mai întâi America", scriu agențiile internaționale de presă.
El a adăugat că dorește ca "nimic să nu se poată opune" acțiunilor sale de a redresa economia americană.
Donald Trump a mai afirmat că Acordul de la Paris este în dezavantajul Statelor Unite, dar este dispus să negocieze un nou acord asupra schimbărilor climatice "în termeni echitabili pentru Statele Unite".
Potrivit președintelui american, acordul actual nu este destul de dur cu China și India.
* UPDATE ORA 22:42 Donald Trump anunță că SUA "încetează să aplice Acordul de la Paris"
Președintele american, Donald Trump, a anunțat ieșirea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, scriu agențiile internaționale de presă.
Statele Unite "încetează de astăzi (joi) să aplice Acordul de la Paris", a declarat liderul de la Casa Albă.
Donald Trump a afirmat că Acordul de la Paris este în dezavantajul Statelor Unite.
* ORA 21:57 Trump va anunța retragerea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice (responsabil american)
Președintele american, Donald Trump, este pe punctul de a anunța retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, a făcut cunoscut un oficial american sub acoperirea anonimatului, scrie AFP.
Donald Trump va anunța oficial decizia sa la orele 22.00 (19.00 GMT) la Casa Albă.
El a promis în timpul campaniei electorale să retragă Statele Unite din acest acord vizând să limiteze creșterea temperaturii medii globale, în numele apărării locurilor de muncă ale cetățenilor americani.
AGERPRES