Unul dintre jihadiștii britanici uciși în atacul unei drone în Siria plănuia s-o asasineze pe regină (presă)

Unul dintre jihadiștii britanici uciși în atacul unei drone în Siria plănuia s-o asasineze pe regină (presă)

Unul dintre cei doi jihadiști britanici uciși la sfârșitul lunii august într-un atac cu dronă în Siria efectuat de forțele aeriene regale britanice (RAF) ar fi plănuit s-o asasineze pe regina Elisabeta a II-a, scrie marți ziarul The Daily Telegraph, preluat de EFE.

Premierul britanic David Cameron a informat luni parlamentul că guvernul său a autorizat un atac cu avioane fără pilot pe teritoriul sirian în care au fost uciși trei jihadiști care făceau parte din gruparea teroristă Statul Islamic (SI), dintre care doi erau cetățeni britanici.

Anunțul a provocat un adevărat șoc în rândul clasei politice din Marea Britanie deoarece parlamentul a autorizat doar atacuri aeriene împotriva pozițiilor SI din Irak, nu și din Siria. Cameron a insistat că a fost vorba de 'un atac în scopuri de autoapărare', pentru care nu era nevoie de acceptul Camerei Comunelor.

Atacul cu dronă al RAF a avut loc la 21 august, după ce serviciile secrete britanice au descoperit o presupusă tentativă de a comite un atac terorist pe teritoriul Marii Britanii, scrie The Daily Telegraph.

Principala țintă a dronelor RAF era Reyaad Khan, un tânăr de 21 de ani născut la Cardiff (Țara Galilor) care a apărut în urmă cu un an într-o înregistrare video difuzată de Statul Islamic în care cerea altor tineri occidentali să se alăture grupării teroriste.

În atacul îndreptat asupra vehiculului la bordul căruia călătorea Khan, în apropiere de al-Raqqa, în Siria, a murit un alt jihadist britanic, identificat drept Abdul Raqib Amin, cunoscut și drept Ruhul Amin, un bărbat de 26 de ani, născut la Aberdeen (Scoția).

Potrivit ziarului citat, Khan se afla în spatele unui presupus complot care viza comiterea unui atac cu ocazia unor evenimente organizate pentru a sărbători sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial și care au avut loc în august la Londra, regina fiind și ea prezentă la manifestări.

Cameron a aprobat atacul cu dronă 'acum câteva luni' în timpul unei reuniuni a Consiliului Național de Securitate (NSC), însă autorizarea finală a fost dată abia în august, în timp ce premierul vizita Norfolk (estul Angliei), potrivit The Daily Telegraph. După ce a primit autorizația, ministrul apărării britanic Michael Fallon a dat ordinul pentru efectuarea atacului în timpul unei reuniuni a NSC, în numele premierului, mai adaugă sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”