Unul dintre cei mai mari meteoriţi lunari, estimat la 2,5 milioane de dolari, scos la licitaţie

Unul dintre cei mai mari meteoriţi lunari, estimat la 2,5 milioane de dolari, scos la licitaţie

Unul dintre cei mai mari meteoriţi lunari care au căzut pe Terra, estimat la 2,5 milioane de dolari, va fi pus în vânzare în cadrul unei licitaţii private ce va fi organizată joi de casa Christie's, informează Reuters.

Acea rocă lunară, ce are o greutate de aproximativ 13,5 kilograme, s-a desprins cel mai probabil din scoarţa selenară în urma unei coliziuni cu un asteroid sau cu o cometă, a plutit apoi în spaţiu şi a căzut pe Terra în deşertul Sahara.

Cunoscut sub denumirea NWA 12691, fragmentul ocupă locul al cincilea în topul celor mai mari roci lunare descoperite vreodată pe Pământ. Greutatea totală a rocilor lunare cunoscute pe planeta noastră este de doar 650 de kilograme.

"Este un fragment real desprins de pe Lună. Are aproximativ mărimea unei mingi de fotbal, fiind puţin ovală şi ceva mai mare decât un cap uman", a precizat James Hyslop, directorul departamentului de Ştiinţă şi Istorie Naturală din cadrul casei de licitaţii Christie's.

La fel ca în cazul multor meteoriţi, şi acesta a fost găsit în Sahara de o persoană care a rămas anonimă, după ce a călătorit prin spaţiu peste 385.000 de kilometri, reprezentând distanţa dintre Lună şi Terra. De atrunci, roca selenară şi-a schimbat de mai multe ori proprietarul şi a fost intens studiată.

Oamenii de ştiinţă afirmă că sunt siguri de originile sale după ce au comparat-o cu mostrele lunare aduse pe Pământ de astronauţii americani care au participat la misiunile din programul spaţial "Apollo".

"În anii '60 şi '70, astronauţii din programul Apollo au adus pe Pământ aproximativ 400 de kilograme de roci lunare, iar cercetătorii au putut să analizeze compoziţiile chimice şi izotopice ale acestor roci şi au stabilit că acestea se potrivesc cu cele detectate în anumiţi meteoriţi", a explicat James Hyslop.

Meteoriţii lunari sunt deosebit de rari şi doar unul la o mie dintre meteoriţii ajunşi pe Terra provin de pe Lună.

Luna i-a fascinat pe oameni încă de la începuturile istoriei speciei noastre şi este considerată un simbol al puterii, iubirii, timpului şi prosperităţii, fiind în acelaşi timp singurul satelit natural al Pământului. Oamenii de ştiinţă consideră că Luna s-a format în urmă cu 4,5 miliarde de ani, după ce un corp ceresc ce avea dimensiuni comparabile cu cele ale planetei Marte s-a ciocnit cu Terra.

Casa Christie's va propune la aceeaşi licitaţie privată şi un grup de 13 meteoriţi din fier cu forme spectaculoase. Acea colecţie a fost estimată la 1,75 milioane de dolari. AGERPRES


populare
astăzi

1 O nouă perdea de fum? / Sub pretextul că „ne cumpără ungurii gazul”, statul a luat două decizii surprinzătoare și periculoase

2 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

3 Fiul unui milionar din București, arestat pentru tentativă de omor. Ar fi înjunghiat un tânăr din cauza unei datorii

4 Foarte interesante amănunte

5 Crăciun cu craci antiviagra...