UNJR: Trebuie să înceteze abuzul de a considera că orice text scris de un condamnat e lucrare științifică

UNJR: Trebuie să înceteze abuzul de a considera că orice text scris de un condamnat e lucrare științifică

Abuzul de lege în baza căruia s-a considerat că orice text scris de un condamnat este lucrare științifică trebuie să înceteze, subliniază Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), într-un comunicat transmis marți AGERPRES. "Uniunea Națională a Judecătorilor din România consideră binevenită dezbaterea publică legată de găsirea de soluții viabile pentru rezolvarea problemei privind folosirea abuzivă a scrierii de 'lucrări științifice' ca mijloc de scurtare a termenului de executare a pedepsei. Punctul de vedere al UNJR este acela că abuzul de lege, în baza căruia s-a considerat ca orice text scris de un condamnat este 'lucrare științifică', trebuie să înceteze de îndată", se precizează în comunicat.

UNJR consideră că implementarea unor reguli clare și stricte în ceea ce privește catalogarea unei scrieri ca lucrare științifică este posibilă și preferabilă față de soluția eliminării definitive a acelui articol, situație care ar crea o nouă discriminare.

"Pentru oprirea acestui abuz, primul lucru pe care îl sugerăm este suspendarea pentru o perioadă de trei luni a normelor respective, pentru a da timp tuturor factorilor implicați să evalueze problema și să găsească remedii la actuala situație. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât abrogarea vizează și situația invențiilor și inovațiilor, în condițiile în care motivele ce stau la baza propunerii de abrogare nu se regăsesc în cazul lor", se arată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, printre condamnați se pot găsi persoane cu o activitate profesională remarcabilă, specialiști în domeniul lor de activitate.

"Faptul că aceștia sunt condamnați în urma unor infracțiuni săvârșite cu intenție sau din culpă nu îi face mai puțin experți în domeniul în care sunt specialiști, aceștia putând în continuare aduce valoare pentru societate, în timp ce își ispășesc o pedeapsă", subliniază UNJR.

Conform comunicatului, ar fi nu doar discriminatoriu față de condamnații ce depun o muncă fizică, ci și nelucrativ, ca potențialul intelectual al acestora să nu fie folosit în perioada de detenție, lucrările științifice, invențiile sau inovațiile fiind un produs pus la dispoziția societății însăși.

"Principala cauză a abuzului în discuție este faptul că această lege, intrată în vigoare acum doi ani, nu are nici până în prezent norme de aplicare", se arată în comunicat.

UNJR arată că, în timp ce invențiile necesită brevetare, care e un proces foarte laborios și profesionist, "lucrările științifice" sunt verificate în baza unei decizii a directorului ANP datând din 2011, "incompletă și neclară". "Considerăm că în locul eliminării complete a acelui articol pot fi găsite soluții reale pentru crearea unui regulament cu norme clare, astfel încât articolul să nu mai fie folosit abuziv", precizează comunicatul de presă.

În opinia UNJR, în cadrul acestui regulament pot fi inserate prevederi care să permită într-o primă etapă verificarea faptului că lucrarea a fost în mod efectiv și real scrisă de condamnatul însuși, iar într-o a doua etapă se poate controla caracterul științific al lucrării, existând mai multe soluții la care se poate ajunge, în urma unei consultări eventual și cu Academia Română sau Colegiul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”