UNJR a trimis la MJ comentarii cu privire la proiectul de modificare a legilor Justiției
Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a anunțat, miercuri, că a transmis Ministerului Justiției o serie de comentarii la propunerile modificare a legilor Justiției prezentate de ministrul Tudorel Toader.
"Comentariile au fost făcute punctual, pe fiecare dintre propunerile prezentate de ministru în documentul Power Point. Odată ce vom vedea textul proiectului de lege propriu-zis, vom face comentarii punctuale și pe marginea lui", se arată într-un comunicat al UNJR.
UNJR spune că este de acord, în principiu, cu majorarea la 7 ani a vechimii efective pentru a promova la tribunal sau parchetul de pe lângă tribunal, însă propune ca "cel puțin pentru o perioadă tranzitorie de 3-5 ani, perioadă în care o persoană a fost auditor de justiție, să intre în calculul vechimii, pentru a se asigura fluiditatea în promovări".
Față de propunerea MJ ca un procuror să aibă o vechime de 8 ani pentru a fi promovat la DIICOT și DNA, UNJR consideră că, în cazul DNA, vechimea ar trebui să fie de minim 10 ani, dintre care 3 ani lucrați în cadrul parchetului de pe lângă tribunale, deoarece DNA este un parchet specializat pentru combaterea marii corupții, motiv pentru care experiența efectivă de procuror este importantă, "pentru a avea un corp de procurori anti-corupție de elită".
"Ajunși de la parchete de pe lângă judecătorii la DNA, unde au dobândit un statut similar cu procurorii din cadrul PÎCCJ, aceștia investighează demnitari ori judecători până și de la Înalta Curte, ceea ce nu este normal", se mai arată în comunicat.
UNJR mai propune ca, pe lângă condiția de vechime, accederea la DNA și DIICOT să se facă prin concurs, similar celui pentru promovarea în funcții de execuție, printr-un interviu susținut în fața Secției de procurori a CSM, care va propune procurorului șef numirea acestora.
În opinia judecătorilor, în prezent, numirea în cadrul DNA se face pe baza unui simplu interviu, condițiile de organizare și desfășurare fiind netransparente.
Pe de altă parte, UNJR consideră necesară introducerea unei interdicții a delegării/detașării în DNA și DIICOT a procurorilor care nu îndeplinesc condițiile de vechime, grad și rezultat al evaluării necesare pentru a participa la concursul/interviul pentru numirea în această funcție.
În plus, UNJR a propus criterii foarte clare de revocare a procurorilor DNA și DIICOT de către procurorii șefi, deoarece reglementarea actuală este neclară și nu asigură stabilitatea în funcție a procurorilor din aceste structuri. Conform UNJR, revocarea procurorilor de la DNA și DIICOT trebuie dispusă de Secția de procurori a CSM, în afară de fapte ce constituie abateri disciplinare și în situații punctuale specifice, cum ar fi numărul mic de dosare lucrate de un procuror într-un an, numărul achitărilor sau restituirilor, încălcările procedurale grave constatate de judecătorul de cameră preliminară.
Dacă MJ a propus 15 ani vechime efectivă pentru promovarea la PÎCCJ și 18 ani vechime efectivă la ÎCCJ, UNJR consideră că diferența de vârstă este discriminatorie, motiv pentru care propune 18 ani vechime pentru cele două instituții, cu condiția de minim 5 ani vechime efectivă la curtea de apel sau parchetul curții.
UNJR nu este de acord cu propunerea de creștere a mandatelor de conducere a celor din justiție de la 3 la 4 ani, solicitând introducerea unei noi condiții pentru accederea în funcții de conducere, respectiv avizul conform al judecătorilor/procurorilor de la instanța/parchetul unde persoana candidează.
Uniunea susține că este de acord cu separarea competențelor decizionale privind cariera magistraților ale celor două secții ale CSM, dar și cu eliminarea posibilității reîncadrării în funcția de judecător sau procuror, după pensionare, cu avizul CSM.
De asemenea, UNJR este de acord ca judecătorii și procurorii să răspundă civil, disciplinar și penal, în condițiile legii.
AGERPRES