Universitatea din Bucureşti a trimis adresa oficială ministrului Educaţiei să retragă titlul de Doctor acordat lui Victor Ponta

Universitatea din Bucureşti a trimis adresa oficială ministrului Educaţiei să retragă titlul de Doctor acordat lui Victor Ponta

Universitatea din Bucuresti ii cere ministrului Educatiei, Sorin Cimpeanu, sa ii retraga titlul de doctor premierului Victor Ponta. La doua zile dupa ce Ponta a notificat Universitatea, printr-o scrisoare, ca renunta la titlul de doctor in drept, institutia de invatamant superior anunta ca a trimis adresa oficiala catre Ministerul Educatiei, "referitoare la solicitarea domnului Victor Ponta". Decizia Comisiei de Etica la universitatea face referire este ca Victor Ponta a plagiat in teza sa de doctorat.

In adresa trimisa Ministerului, rectorul Universitatii spune ca "tinand seama de decizia Comisiei de Etica si de pozitia Senatului Universitatii din Bucuresti din 25 iulie 2012, va rugam sa dispuneti masurile necesare in vederea retragerii titlului de Doctor in Drept acordat domnului Victor Ponta prin Ordinul Ministrului nr. 5663/ 15.12.2003".

Textul integral al adresei trimise de Universitatea Bucuresti catre Ministerul Educatiei

"Domnului Ministru al Educatiei N\u0013ationale,
Prof. dr. Sorin CIMPEAN\u0013U

Stimate Domnule Ministru,

Va transmitem, in anexa, notificarea primita din partea domnului Victor Ponta privind renuntarea la titlul de Doctor in Drept.

Va transmitem, de asemenea, in copie, urmatoarele documente:
dosarul inaintat ministerului in 2003, in vedere a acordarii titlului de doctor
teza elaborata de domnul Victor Ponta
decizia Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti din data de 17 iulie 2012 privind acuzatia de plagiat
corespondenta purtata de Universitatea din Bucuresti, cu comisiile de specialitate ale MEN, in 2012.
Tinand seama de decizia Comisiei de Etica si de pozitia Senatului Universitatii din Bucuresti din 25 iulie 2012, va rugam sa dispuneti masurile necesare in vederea retragerii titlului de Doctor in Drept acordat domnului Victor Ponta prin Ordinul Ministrului nr. 5663/ 15.12.2003.

Va asiguram, Domnule Ministru, de inalta noastra consideratie si va adresam, cu ocazia sarbatorilor de iarna, urarile noastre de sanatate si succes in activitatea pe care o desfasurati in slujba educatiei nationale.

Cu stima,
Prof. dr. Mircea DUMITRU
Rector al Universitatii din Bucuresti
Membru corespondent al Academiei Romane"

Ponta a anuntat in urma cu doua zile ca renunta la titlul de doctor

Adresa Universitatii din Bucuresti vine la doua zile dupa ce premierul Victor Ponta a trimis o scrisoare catre rectorul Mircea Dumitru, in care il "notifica" pe acesta ca renunta la titlul de doctor in drept acordat in anul 2003 de catre Universitatea Bucuresti.

Mesajul publicat de Ponta pe Facebook, marti 16 decembrie:

"Am trimis astazi o scrisoare catre rectoratul Universitatii Bucuresti:

Stimate Domnule Rector,
Va scriu pentru a va notifica renuntarea la titlul de doctor in drept acordat in anul 2003 de catre Universitatea Bucuresti.

Este un gest pe care trebuia sa il fac mai demult, inca din momentul aparitiei acuzatiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am facut acest lucru pentru ca m-am considerat de buna credinta in argumentele mele la momentul aparitiei contestarii si nu am vrut sa amestec planul pur profesional cu cel politic.

Dupa ce voi parasi viata politica imi doresc sa initiez un nou demers doctoral, respectand toate standardele si cerintele de la acel moment.

Domeniul Educatiei este unul fundamental si esential nu doar pentru activitatea Guvernului ci si pentru viitorul nostru ca societate europeana. De astazi avem un nou Ministru al Educatiei si Cercetarii si imi doresc ca mandatul acestuia sa fie plin de succes in atingerea obiectivelor sale, fara a fi perturbat de o tema care in timp a devenit eminamente politica.

Strict personal, perioada petrecuta de mine ca student al Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti reprezinta o amintire exceptionala si regret nespus daca discutiile aparute dupa momentul preluarii functiei de Prim-Ministru au afectat imaginea unei institutii pe care o iubesc la fel de mult ca toti ceilalti absolventi ai sai!

Pentru toate aceste argumente, va rog sa luati act, domnule Rector, de decizia mea de a renunta la titlul de doctor in drept.

Cu stima,
Victor Ponta

Bucuresti, 16 decembrie 2014.
In atentia Rectorului Universitatii Bucuresti, Prof. univ. dr. Mircea Dumitru"

Verdictul pe care l-a dat Universitatea din Bucuresti in 2012: Victor Ponta a plagiat

"Cel putin o treime din teza este plagiata. S-a copiat in succesiune. 15 pagini - este cel mai mare bloc copiat. A fost copiat enorm in anumite situatii. Pasajele sunt copiate in succesiunea lor din autorul din care s-a preluat, nu mai este nicio justificare aici" - a anuntat presedintele Comisiei de Etica a Universitatii Bucuresti, pe 20 iulie 2012. 

Concluziile expertiezei stiintifice au aratat ca "autorul a plagiat patru surse majore" si ca "lectura tezei domnului Victor Ponta supusa expertizei noastre a facut sa apara, de o maniera clara si indiscutabila, numeroase incalcari ale eticii universitare, constituind un plagiat vadit".

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis pe 29 iunie 2012 ca Teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat. In aceeasi zi, ministrul interimar al Educatiei Liviu Pop a schimbat componenta si regulamentul de functionare ale CNATDCU, astfel incat Consiliul nu mai are atributii in a stabili daca o teza de doctorat este sau nu plagiat.
In septembrie 2012, Sorin Campeanu intra in Consiliul General al CNATDCU
Pe 19 iulie 2012, Consiliul National de Etica din subordinea Ministerului Educatiei decidea ca Victor Ponta nu a plagiat. Componenta CNE a fost schimbata din temelii de fostul ministru Liviu Pop chiar inainte de a se pronunta in cazul Ioan Mang.
In cazul tezei de doctor s-a autosesizat si Universitatea din Bucuresti, care a concluzionat pe 20 iulie 2012 ca Victor Ponta a plagiat.
In august 2012, Mihail Neamtu, Adrian Papahagi si Augustin Ofiteru au depus la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva premierului Victor Ponta pentru plagiat. Avocatul Florin Plopeanu a declarat atunci pentru HotNews.ro ca plangerea penala se refera la lucrarea "Raspunderea in dreptul international umanitar", publicata la Editura Universul Juridic in anul 2010 si care ii are ca autori pe Victor Ponta si Daniela Coman. Cartea "include in intregime teza de doctorat a domnului Ponta", plus alte cateva capitole, a precizat avocatul.
Pe 14 martie 2013, Parchetul a dispus efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice a cartii de catre un expert din cadrul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA). Pe 21 mai 2013, Parchetul General a anuntat ca a decis sa nu inceapa urmarirea penala in cazul presupusului plagiat al lui Victor Ponta.
In rezolutia parchetului sunt citate si concluziile expertizei ORDA: "intre lucrarea cu titlul 'Raspunderea in dreptul international umanitar' autori Daniela Coman si Victor Ponta pe de o parte si lucrarile 'Drept international penal', autor Vasile Cretu, 'Curtea Penala Internationala. Istorie si realitate' autor Dumitru Diaconu si 'Dreptul International Penal si Infractiunile Internationale' autor Dumitru Geamanu nu exista identitate totala de structura, ci doar o identitate partiala de structura". / "Nu se poate proceda la calcularea procentului de text identic preluat deoarece formatele lucrarilor, tipul caracterelor utilizate si paginatiile sunt diferite".
Ministerul Educatiei a anuntat ce decizie a luat in calcul abia la un an de la verdictul dat de Universitatea din Bucuresti, in martie 2013, si asta la solicitarile insistente ale presei: Ministerul Educatiei a respins raportul Universitatii din Bucuresti, care a concluzionat ca Victor Ponta a plagiat, si a avizat favorabil hotararea Consiliul National de Etica (CNE), care a decis ca premierul nu a plagiat. In consecinta, Ministerul Educatiei a decis sa nu ii retraga premierului titlul de doctor.
In martie 2014, Inalta Curte a confirmat solutia de neincepere a urmaririi penale data de Parchetul General.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…