Universitatea Craiova învinge categoric UTA, pe teren propriu
Universitatea Craiova , cu Costel Gâlcă pe bancă, a învins cu 4-2 formația UTA Arad, antrenată de Mircea Rednic. Aceasta este prima victorie în noul sezon al Superligii de fotbal a Craiovei.
Alexandru Mitriţă a închis tabela (90+3). FOTO Arhivă
Partida a avut loc sâmbătă, 20 iulie 2024, pe teren propriu, în etapa a doua.
Gazdele au deschis scorul prin fundaşul nord-macedonean Gjoko Zajkov (35), cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de Alexandru Mitriţă. Arădenii au egalat chiar înainte de pauză, prin nigerianul Emoh Ezekiel (45), din pasa lui Benjamin van Durmen, după o minge pierdută de Mihai Căpăţînă.
Universitatea, care a remizat cu FC Hermannstadt, 0-0, în prima etapă, a reuşit să se desprindă în repriza secundă, când cubanezul Luis Paradela (58) a marcat primul său gol în Superligă, din pasa lui Ştefan Bană. Ştefan Baraiam a înscris şi el, la scurt timp după intrarea pe teren (73).
UTA a redus din diferenţă prin fundaşul Alexandru Benga (90+2), după un corner executat de Andrej Fabry, portarul Laurenţiu Popescu având două intervenţii salutare anterior.
Alexandru Mitriţă a închis tabela (90+3), după o recuperare a lui Ştefan Baiaram.
Universitatea Craiova - AFC UTA Arad 4-2 (1-1), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
Au marcat: Gjoko Zajkov (35), Luis Paradela (58), Ştefan Baraiam (73), Alexandru Mitriţă (90+3), respectiv Emoh Ezekiel (45), Alexandru Benga (90+2).
Sursa: adevarul.ro