Uniunea Europeană și Elveția au semnat un acord pentru eliminarea secretului bancar
Uniunea Europeană și Elveția au semnat un acord prin care intenționează să limiteze evaziunea fiscală, documentul urmând să intre în vigoare în 2018, a anunțat, miercuri, Comisia Europeană, transmite BBC.
Din 2018, rezidenții UE nu vor mai putea ascunde în băncile elvețiene veniturile nedeclarate, în condițiile în care Uniunea Europeană și Elveția vor face schimb automat de informatii privind conturile bancare deținute de cetățenii lor.
'Acest tip de transparență ar trebui nu numai să stimuleze capacitatea statelor membre de a depista și a pedepsi persoanele care nu-și achită taxele, ci și să-i intimideze pe cei care nu vor să-și declare veniturile', a declarat comisarul european pentru afaceri economice și monetare, Pierre Moscovici.
Comisia Europeană negociază acorduri similare cu Andorra, Liechtenstein și Monaco, acestea urmând să fie semnate până la sfârșitul anului.
'Schimbul automat de informații reprezintă o nouă lovitură împotriva celor vinovați de evaziune fiscală și reprezintă un pas înainte spre o impozitare mai corectă în Europa', a explicat Pierre Moscovici.
Înțelegerea cu Elveția vine după ce, anul trecut, la nivelul UE s-a adoptat un acord privind întărirea transparenței între statele membre. AGERPRES