Uniunea Europeană: Preşedintele Parlamentului European reacţionează ferm la postarea critică faţă de europarlamentari a premierului sloven

Uniunea Europeană: Preşedintele Parlamentului European reacţionează ferm la postarea critică faţă de europarlamentari a premierului sloven

După mai multe atacuri pe Twitter care au vizat membri ai Parlamentului European, preşedintele forului de la Bruxelles, David Sassoli, l-a admonestat joi pe primul-ministru sloven Janez Jansa, informează vineri dpa.



"Atacurile asupra membrilor acestei instituţii sunt şi atacuri asupra cetăţenilor europeni", a scris Sassoli pe Twitter."Îi cerem urgent lui (Jansa) să înceteze provocările la adresa membrilor (Parlamentului European)".

Disputa este deosebit de sensibilă în contextul în care Slovenia deţine, în prezent, preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

"O colaborare constructivă cu preşedinţia rotativă a Consiliului se poate baza numai pe încredere reciprocă şi respect", a mai scris Sassoli.

Membri ai Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) se află în prezent în Slovenia pentru a evalua situaţia statului de drept şi libertatea mass-media.

Pe Twitter, Jansa i-a acuzat pe europarlamentari că sunt părtinitori şi a întrebat cât de des au făcut aceştia vizite unui cancelar german, unui prim-ministru olandez sau unui preşedinte francez.

Printre altele, premierul sloven a distribuit joi o poză pe Twitter în care miliardarul american George Soros apare alături de mai mulţi europarlamentari, cu un text în care îi numeşte pe aceştia "marionetele Soros în Parlamentul UE".

Premierul Janez Jansa este acuzat de mai mult timp că a făcut presiuni asupra mass-media independente din Slovenia.

În luna martie a avut loc un scandal în Parlamentul European după ce premierul Jansa a cerut la o audiere asupra situaţiei mass-media din Slovenia să i se permită să prezinte o înregistrare video proprie. Solicitarea i-a fost respinsă şi Janez Jansa a părăsit transmisia online fără să îşi ia rămas bun. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Viitorul președinte al României...

3 Foarte interesante amănunte...

4 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”

5 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…