Uniunea Europeană exercită presiuni asupra Austriei să-şi revizuiască reforma 'discriminatorie' în domeniul alocaţiilor familiale

Uniunea Europeană exercită presiuni asupra Austriei să-şi revizuiască reforma 'discriminatorie' în domeniul alocaţiilor familiale

Comisia Europeană şi-a accentuat joi presiunile asupra autorităţilor de la Viena din cauza reformei sale în domeniul alocaţiilor familiale, pe care o consideră 'discriminatorie', deoarece reduce sumele plătite lucrătorilor străini ai căror copii locuiesc în altă parte decât în Austria, potrivit AFP.

După ce a angajat o procedură de infringement la 24 ianuarie, Bruxellesul a decis joi să ridice tonul, trimiţând un aviz motivat Austriei din cauza incompatibilităţii acestei legi, intrată în vigoare la 1 ianuarie, cu normele UE.

Executivul european şi-a justificat decizia explicând că 'temerile sale nu au fost risipite' după o 'examinare aprofundată' a argumentelor furnizate de Austria în luna martie.

Viena dispune de un termen de două luni pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma acestui aviz motivat.

Dacă reacţia sa nu va fi suficientă, Comisia ar putea apoi să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. La finalul unei proceduri îndelungate, Austria riscă sancţiuni financiare.

'Egalitatea de tratament este un principiu fundamental al UE. Cetăţenii Uniunii Europene care lucrează într-un alt stat membru decât al lor şi plătesc impozite şi contribuţii la asigurările sociale au dreptul la aceleaşi alocaţii familiale ca şi ceilalţi', a declarat comisarul european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, citată într-un comunicat.

Această lege a fost concepută de o coaliţie guvernamentală dintre conservatori şi extrema dreaptă, care a trebuit să părăsească puterea, în urma aşa-numitului scandal 'Ibizagate' în luna mai.

De atunci în Austria se află la guvernare un executiv interimar condus de un magistrat, în aşteptarea alegerilor legislative programate pentru 29 septembrie.

Legea austriacă, aflată în colimatorul UE, adaptează cuantumul alocaţiilor familiale plătite lucrătorilor străini în funcţie de costul vieţii în ţara în care îşi au reşedinţa copiii lor.

Reforma poate, de exemplu, reduce de la 172 la 85 de euro suma alocaţiei lunare plătite de Austria pentru un copil român de trei ani şi la 97 de euro pentru un copil din Ungaria.

Susceptibilă să fie aplicată pentru circa 150.000 de copii care trăiesc în afara Austriei, între care numeroşi români, această promisiune de campanie urmează să permită executivului austriac să economisească peste 100 milioane de euro pe an.

Pentru a justifica măsura, guvernul de la Viena a explicat ca estimează ca 'disproporţionată' suma alocaţiilor familiale (care poate atinge 223 de euro luna pentru un copil) în raport cu costul de trai din ţările învecinate, pe care îl apreciază ca fiind mai mic.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”