Unitatea 2 de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 2 de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată luni dimineaţa, la ora 7:00, la Sistemul Energetic Naţional (SEN), a anunţat Nuclearelectrica.

Potrivit companiei, Unitatea 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National în dimineaţa zilei de 29 august 2020, din cauza apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.

"Lucrările de remediere şi deconectarea automată a Unităţii 2 de la SEN nu au avut impact asupra securităţii nucleare, personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile aplicabile ale centralei", menţionează reprezentanţii Nuclearelectrica. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!