Unii cetățeni ruși sunt obligați în premieră să părăsească Letonia

Unii cetățeni ruși sunt obligați în premieră să părăsească Letonia

Letonia le-a ordonat, în premieră, cetăţenilor ruşi care nu mai au permis de ședere să părăsească teritoriul său, informează agenția de presă DPA, preluată de Agerpres .

FOTO Shutterstock

FOTO Shutterstock

Şase cetăţeni ruşi au primit recent notificări pentru a părăsi Letonia. Doi dintre ei au plecat deja din această țară baltică, iar ceilalţi patru au la dispoziţie 30 de zile pentru a face acelaşi lucru, a anunțat Maira Roze, şefa Autorităţii pentru Migraţie de la Riga.

Aceste măsuri sunt o consecinţă a modificărilor operate în legislația letonă privind imigranţii, ce au fost adoptate în toamna anului 2022 ca răspuns la invazia declanșată de Vladimir Putin în Ucraina.

Orice cetăţean rus care doreşte să continue să locuiască legal în Letonia trebuie de-acum încolo să solicite statutul de rezidenţă permanentă şi, pe baza unui test, să facă dovada cunoaşterii limbii letone. Persoanele care nu pot furniza această dovadă la timp şi nu îndeplinesc condiţiile juridice pentru obţinerea unui permis de rezidenţă trebuie să părăsească Letonia, precizează DPA.

Autorităţile letone afirmă că noile măsuri vizează aproape 1.000 de persoane. Maira Roze a declarat că peste o cincime dintre aceste persoane au părăsit deja Letonia via o altă ţară din Uniunea Europeană.

Aproximativ 20 dintre cei vizaţi au invocat motive familiale verificabile pentru rămânerea în Letonia. Pentru cetăţenii ruşi rămaşi în ţara baltică, poliţia de frontieră se va deplasa la ultimul loc de rezidenţă raportat şi va verifica dacă persoana respectivă stă acolo sau nu.

Letonia, ce are frontieră comună cu Rusia, este ţară membră a NATO şi are o populaţie de aproximativ 1,9 milioane de locuitori. Un sfert dintre aceștia au origini ruseşti, majoritatea fiind imigranți sau descendenți de imigranți care s-au stabilit în Letonia în perioada sovietică. O proporţie semnificativă dintre ei, în special persoanele în etate, nu deţin cetăţenia letonă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!